- În Virginia, statuia lui Cristofor Columb a fost aruncată în apă.
- Oamenii l-au asociat pe Columb cu genocidul.
- În Minnesota, un grup de prostatari a dărâmat statuia lui Columb, iar polițiștii nu au intervenit.
În Virginia, direcția furiei oamenilor s-a îndreptat către statuia lui Columb: oamenii au dărâmat statuia, i-au dat foc și apoi au aruncat-o în lac.
Advertisment
Au folosit funii pentru a putea da statuia jos, ca mai apoi să scrie pe ea „Columb înseamnă genocid”.
Nu se afla niciun echipaj de poliție la fața locului, însă exista un elicopter care survola zona după ce statuia a fost dărâmată de către protestatari.
Recomandări
În Minnesota, statuia lui Columb a fost dărâmată
Protestatarii au dărâmat statuia lui Cristofor Columb din Saint Paul, Minnesota. Conform unei stații locale, KSTP, Mișcarea Indiană Americană ar fi pus la cale acest act de protest față de semnificația statuii.
KSTP au declarat că știau de existența acestei adunări, însă spera, totuși, ca situația să se rezolve pașnic.
KSTP au menționat și faptul că la fața locului au fost prezente forțe de ordine, însă nu s-a intervenit atunci când statuia a fost dărâmată.
Statuia confecționată din bronz a fost un dar din partea italo-amerianilor și stat la Capitoliul de Stat al Minnesotei încă din 1931.
VIDEO În Boston, o statuie a lui Columb a fost decapitată
Nici în Boston oamenii nu se lasă mai prejos și se alătură luptei anti-rasism decapitând statuia lui Cristofor Columb.
- Filmul Ioanei Mischie deschide SEEfest Los Angeles
- Cucu bau debutează ca festival de film erotic la Apollo111
- Artista Xandra Ibarra susține un performance nud la MFA Boston
- Ziua proprietății intelectuale: Pregătiți-vă, fiți gata, inovați în sport!
- RAD Art Fair îți ține arta contemporană la aer
Partenerii noștri