- Cel puţin cinci persoane au murit ca urmare a ploilor torenţiale de pe insula grecească Evia în weekend, au precizat autorităţile duminică.
- Mare parte dintre dintre victime, inclusiv un bebeluş, au fost găsite în casele lor din Evia aflată în nord-estul Atenei.
- Salvatorii sunt încă în căutarea a două persoane care au fost raportate ca fiind dispărute.
Pompierii au primit sute de apeluri pentru a scoate apa din case şi vehicule. Zeci de persoane au fost evacuate, iar în cazul a opt persoane s-a intervenit cu ajutorul unui elicopter.
Advertisment
Transportul a fost perturbat pe scară largă.
„Gândurile noastre sunt alături de familiile celor dispăruţi”, a declarat ministrul adjunct al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias, care a vizitat zona.
Recomandări
„Ne confruntăm cu fenomene pe care nu le-am mai experimentat până acum”, a spus el.
Hardalias a spus că daunele provocate de furtună au fost uriaşe. Primul ministru Kyriakos Mitsotakis este de aşteptat să viziteze regiunea luni.
Douăzeci şi patru de persoane au fost ucise în inundaţiile care au lovit oraşul Mandra aflat la vest de Atena, în noiembrie 2017, iar şapte au murit într-o furtună din nordul Greciei, în iulie 2019.
- Castelul Bánffy îți pregătește Electric Castle 2026
- Bookfest 2026 își închide porțile cu o pledoarie pentru memorie și reziliență
- Bookfest în ziua 4 celebrează literatura prin dialoguri despre memorie și viitor
- Ziua 3 de Bookfest provoacă mintea prin istorie și inteligență artificială
- Jucăriile de legendă înfruntă ecranele în Povestea Jucăriilor 5
Partenerii noștri