- Studiu: Cultura depășește genetica din punctul de vedere al influenței în evoluția umană
- Evoluția umană trece printr-o schimbare majoră, cultura devenind forța dominantă.
- Practicile culturale se răspândesc și se adaptează mai rapid decât genele, rezolvând problemele în moduri care biologic păreau imposibile.
- Dependența de infrastructura culturală poate remodela fundamental modul în care evoluăm ca specie.
Un nou studiu de la Universitatea din Maine sugerează că evoluția umană este influențată tot mai mult de cultură, nu de genetică. Descoperirea arată că abilitățile, instituțiile și tehnologiile pe care le învățăm de la ceilalți reprezintă o formă de moștenire culturală adaptivă, care depășește viteza cu care genele pot evolua. Această tranziție ar putea schimba fundamental modul în care ne adaptăm la mediu și ne asigurăm supraviețuirea ca specie.
Advertisment
O schimbare de perspectivă radicală: Cultura peste genetică
Practic, cultura preia controlul. „Evoluția culturală mănâncă evoluția genetică pe pâine”, spune Zachary T. Wood, cercetător în ecologie și științe ale mediului. Acest lucru se datorează faptului că sistemele culturale se adaptează atât de rapid încât „au întâietate” față de adaptarea genetică. De exemplu, ochelarii și operațiile corectează problemele de vedere pe care genele le-ar fi lăsat selecției naturale. În același timp, critici aduc argumente conform cărora intervențiile medicale, cum ar fi cezariana, au schimbat regulile selecției naturale. Dar, ca rezultat, oamenii supraviețuiesc și se reproduc în circumstanțe care odată ar fi fost fatale. Aceste soluții culturale reduc rolul adaptării genetice și cresc dependența de sistemele culturale, cum ar fi spitalele, școlile și guvernele.
Ce înseamnă să conștientizezi faptul că înzestrarea ajunge în planul secund față de contextul cultural?
Timothy M. Waring, profesor asociat de economie și sustenabilitate, subliniază importanța crescândă a culturii: „Astăzi, bunăstarea ta este determinată tot mai puțin de biologia ta personală și tot mai mult de sistemele culturale care te înconjoară – comunitatea ta, națiunea ta, tehnologiile tale. Iar importanța culturii tinde să crească pe termen lung, deoarece cultura acumulează soluții de adaptare mai rapid.” Această afirmație poate fi înțeleasă în contextul teoriei conform căreia suntem ființe sociale. Astfel, pe măsură ce evoluăm pentru a ne baza pe adaptarea culturală, evoluăm și pentru a deveni mai orientați și dependenți de grup, semnalând o schimbare în ceea ce înseamnă să fii uman.
Recomandări
Studiul ridică întrebări profunde despre viitorul umanității. „Dacă moștenirea culturală continuă să domine, soarta noastră ca indivizi și viitorul speciei noastre pot depinde tot mai mult de forța și adaptabilitatea societăților noastre”, spune Waring. George V. Eleftherakis, biolog evoluționist, a avertizat că „nu trebuie să ne gândim că evoluția culturală este un progres inevitabil”. Waring este de acord cu această viziune, subliniind că evoluția poate crea atât soluții bune, cât și rezultate brutale. Această înțelegere ar putea ajuta specia umană să evite cele mai brutale consecințe ale evoluției culturale.
Partenerii noștri