• Marvel și DC: Duelul castingurilor și al răufăcătorilor în vara blockbusterelor 2025
  • Paul Walter Hauser confirmat oficial ca Mole Man în „The Fantastic Four: First Steps”, primul antagonist clasic al echipei în MCU.
  • Superman (2025) aduce un val de noi villains, de la Lex Luthor la Ultraman, Hammer of Boravia și Solaris, într-o abordare multiplă a conflictului.
  • Ambele universuri mizează pe castinguri de top și pe reinventarea mitologiilor, promițând un sezon cinematografic exploziv pentru fani.

Cum te împaci cu concurența supereroilor? Sunt sigur că ai răspunsul tău. Dar luna iulie îți oferă date noi. Eroii de la Marvel vin să concureze cu Superman de la DC. Dar concurența este și în ceea ce privește personajele negative. Pentru că puterea celor identificați drept villains (răufăcători) îți spune cât de important e eroul pozitiv. 

Fantastic Four: Primul pas în MCU cu villains de legendă

Marvel a confirmat în sfârșit ceea ce fanii au bănuit luni de zile: Paul Walter Hauser va fi Mole Man în „The Fantastic Four: First Steps”, filmul ce marchează debutul „Primei Familii” a Marvel în noua eră cinematografică. Mole Man, primul antagonist din benzile desenate Fantastic Four (1961), devine astfel și primul adversar al echipei pe marele ecran MCU, într-o distribuție deja plină de nume grele: Pedro Pascal, Vanessa Kirby, Joseph Quinn și Ebon Moss-Bachrach.

Pe lângă Mole Man, filmul promite să aducă în scenă și alte personaje esențiale pentru mitologia Marvel: Galactus, Silver Surfer (Shalla-Bal) și Franklin Richards. Confirmarea castingului lui Hauser a venit odată cu lansarea prequel-ului oficial în benzi desenate, care detaliază originile noilor eroi MCU. Deși zvonurile îl vedeau pe John Malkovich în rolul Mole Man, acesta nu apare pe lista oficială Disney, lăsând loc de speculații privind un posibil rol secret sau chiar eliminarea personajului său.

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Superman 2025: O galerie de răufăcători și un casting surpriză

În paralel, DC pregătește pentru „Superman” (2025) o distribuție de antagoniști fără precedent, fiecare cu propriul fir narativ. Nicholas Hoult preia rolul iconic al lui Lex Luthor, promițând o interpretare pe măsura predecesorilor săi. Alături de el, apar și alții. Hammer of Boravia, villain original creat de James Gunn, misterios și puternic, fără precedent în benzile desenate. Ultraman, posibil clonă malefică a lui Superman sau variantă dintr-un univers paralel, cu rădăcini în Earth-3. The Engineer, pentru prima dată în live-action, cu abilități tehnologice impresionante. Uite-i remarcați de fani:

Maxwell Lord (Sean Gunn), Eve Teschmacher, un Kaiju uriaș, Solaris (Tyrant Sun) și Metamorpho, fiecare cu propriile motivații și posibile alianțe. Trailerul sugerează o structură narativă complexă, cu multiple amenințări și alianțe temporare, testând limitele lui Superman atât fizic, cât și moral.

Rivalitate și reinventare: Marvel vs. DC în 2025

Atât „The Fantastic Four: First Steps”, cât și „Superman” (2025) demonstrează că marile studiouri nu se tem să reinventeze universurile lor, mizând pe actori carismatici și pe introducerea unor răufăcători emblematici sau complet noi. Marvel pariază pe nostalgia fanilor și pe reîntoarcerea la originile echipei. DC merge pe un mix de clasic și inedit, aducând pe ecran atât nume consacrate, cât și creații originale.

Sezonul 2025 promite să fie unul al surprizelor și al duelurilor epice. Castingul inspirat și diversitatea antagoniștilor vor dicta succesul la box office și în inimile fanilor. Rămâne de văzut care dintre cele două universuri va reuși să redefinească standardele blockbusterului modern și să cucerească publicul global.

Fanii așteaptă un nou crossover între cele două companii în 2025. Dar peste vară, Marvel și DC ridică miza. Eroii și răufăcătorii lor nu au fost niciodată mai aproape de a rescrie istoria cinematografiei de gen. Cine are chef de glume are ce spune. Vine noul Barbenheimer? După rivalitatea Barbie-Oppenheimer din 2024.

Partenerii noștri