Vremurile crâncene, confuze, fluctuante de iarnă au dispărut și e cel mai probabil ca și dispoziția ta să fie alta acum că e oficial primăvară. Pentru că avem nevoie de un gând de mai bine, îți las câteva detalii despre pasteluri și cum te pot binedispune primăvara asta, implementându-le în rutina ta de make-up.

Pastelurile, pare-se, au fost întotdeauna în trend, chiar dacă podiumul s-a îndreptat spre look-uri mai tăioase sau dure recent, însă primăvara e, în mod tradițional, vremea renașterii lor. De la baby blue la peach pink sau crystal rose, de la eyeshadow la cream lipstick, pastelurile te încarcă cu o energie nouă, revigorantă, cu putere pozitivă.

Pastelul e și o formă aparte de pictură, iar impresioniști precum Degas, Monet, Renoir sau Morisot ne-au lăsat tablouri de-o valoare inestimabilă, inspirându-ne și astăzi și influențându-ne felul în care privim arta, – în cazul de față – arta machiajului. „Prin arta pictorului, omul poate deveni peisaj.”, după cum nota Adina Nanu. „Nightfall”, c. 1865-70, e o lucrare notabilă nu atât pentru ceea ce înfățișează, cât mai ales pentru mediul pe care Monet l-a abordat, apelând la pasteluri.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Nu trebuie să devii o operă de artă, însă ține-te aproape de ce are mai specific pastelul – optimism și căldură. Ai la dispoziție un întreg arsenal de formule cosmetice, de la fard sau ruj frosted, la strălucirile gloss-ului sau eyeliner-ul grafic colorat. Nu uita că pastelul e larg îmbrățișat și ca parte a trendului Y2K, așa că a te orienta pe urmele trecutului e acceptabil și dezirabil, însă numai în această instanță. E primăvară, și dacă ai nevoie de puțină splendoare jovială în trusa de machiaj, caută inspirație în căldura pastelurilor. Martie e o lună profund feminină, dar blândețea acestor culori nu trebuie să te țină departe de sentimentul că intrăm într-o nouă eră – cu o forță copleșitoare.

Partenerii noștri