• Doi barista cu 15 ani de experienţă au deschis la Bucureşti un local după modelul cafenelelor din Italia.
  • Cafeaua cu arome fructate este specialitatea lui Radu şi Paul, maeştri în latte art, desene făcute cu spumă de lapte în cafea.
  • 35.000 de euro a costat cafeneaua de 18 metri pătraţi, care are deja clienţi fideli în mai puţin de două luni de la deschidere.

Bea o cafea ca la Milano sau Londra chiar la Bucureşti, lângă Piaţa Muncii. Doi barista care desenează, de 15 ani, cu spumă de lapte în cafea au pariat pe pofta românilor şi, împreună cu un investitor, au deschis o cafenea în vreme de pandemie.

Din 200.000 de asemenea localuri câte erau anul trecut în toată ţara, o treime ar putea dispărea după ce au fost închise timp de două luni.

Radu şi Paul cred, însă, că al lor va rezista. Unul dintre ei a lucrat mult în Italia şi Marea Britanie, de unde a învăţat să aleagă cele mai bune boabe de cafea şi arome.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

În nici două luni, tinerii şi-au atras clienţi fideli. Un espresso tare şi aromat, care scutură somnul, costă şapte lei, iar preţurile cresc pe măsura pretenţiilor: cappuccino sau latte. Cei doi barista se laudă că nu vor să câştige repede bani, ci dependenţi de cafea.

„Investiţia a fost de 35.000 de euro. Datorită experienţei noastre, noi am reuşit să ne facem foarte rapid plăcuţi aici”, mărturisește Radu Solo, barista.

Ce părere au clienții despre cafeaua celor doi barista

„Vin pentru cafeaua de specialitate bună. Şi pentru experienţa de a savura notele cafelei cel puţin celei de azi, care are undeva la măr copt”, spune Silviu, client.

„Am descoperit locaţia asta pentru că mi-a povestit o prietenă de ea şi am fost curioasă să văd cum e şi de atunci vin destul de des aici”, mărturisește Anca, clientă.

Partenerii noștri