• Edilul le-a cerut polițiștilor ca soția lui să nu aibă parte de tratament preferențial
  • Soția primarului a fost amendată cu 2.500 de dolari
  • Primarul din Alton și-a cerut scuze localnicilor și nu și-a menajat deloc nevasta

Un primar din statul american Illinois le-a cerut oamenilor să stea acasă, pentru a limita răspândirea coronavirusului, însă nu toată lumea a ținut cont de recomandare. Așa că edilul a schimbat foaia – le-a dat ordin polițiștilor să dea amenzi și chiar să-i aresteze pe cei care ignoră pericolul. Culmea e că printre cei care au continuat să ignore regula a fost și soția primarului, pe care forțele de ordine au găsit-o într-un bar.

“E o perioadă extrem de dificilă și vă implor, vă rog să stați în case”, le-a cerut Brant Walker, primarul din Alton, localnicilor. Doar că după nici două zile, polițiștii au găsit-o pe soția lui Walker într-un bar, la ora 1:00 noaptea.

Anunțul l-a făcut tot primarul, scrie CNN. “I-am cerut șefului poliției ca soția mea să nu primească tratament preferențial”, a declarat edilul. Și asta s-a întâmplat: la fel ca toți clienții barului, nevasta primarului a primit o amendă de 2.500 de dolari, pe care dacă n-o plătește, riscă să stea aproape un an la închisoare.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Iar Brant Walker nu și-a menajat deloc nevasta: “În cazul ăsta a demonstrat o lipsă de discernământ șocantă. Mi-e rușine și le cer scuze oamenilor din Alton pentru acest incident”, a mai spus el.

Partenerii noștri