• Freddie Figgers este inventator și a devenit milionar, după ce a patentat și vândut mai multe invenții în domeniul tehnologiei. 
  • Freddie a fost abandonat de mamă lângă un tomberon.
  • Prima invenție a tânărului este un dispozitiv de urmărire prin GPS plasat în talpa pantofilor.

Freddie Figgers a avut un viitor pe care puțini i l-ar fi prezis. Cu toate că a fost abandonat de mamă la o ghenă de gunoi, la 31 de ani, tânărul a devenit milionar, scrie BBC.

Freddie avea doar două zile de la naștere când a fost abandonat de mamă lângă un tomberon, într-o zonă rurală din Florida.

Dragostea lui Freddie pentru tehnologie a început când a primit primul său computer. Era vechi, dar a fost începutul care l-a transformat într-un inventator, antreprenor și milionar al telecomunicațiilor – un viitor pe care puțini i l-ar fi prezis.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Nu lăsa împrejurările să decidă cine ești”, acesta e singurul sfat pe care antreprenorul vrea să-l transmită și altora.

Când avea opt ani, Freddie l-a întrebat pe tatăl său, Nathan, despre împrejurările în care s-a născut, iar răspunsul a fost unul de neuitat.

„Mi-a spus, ascultă, îți voi spune direct, Fred, mama ta biologică, te-a aruncat, iar eu și Betty Mae, nu am vrut să te luăm prin asistență maternală și te-am adoptat, tu ești fiul meu”, povestește inventatorul american.

Prima invenție a tânărului este datorită tatălui său adoptiv. Când Nathan s-a îmbolnăvit de Alzheimer și a început să dispară de acasă, Figgers și-a folosit pasiunea pentru computere pentru a crea un dispozitiv de urmărire prin GPS plasat în talpa pantofilor. După ce Nathan a murit în 2014, la vârsta de 81 de ani, tânărul a reușit să-și vândă invenția cu 2,2 milioane de dolari.

Ulterior, când o rudă a murit în urma unei come diabetice, Figgers, la doar 22 de ani, a creat un glucometru care transmitea nivelurile glicemiei către o rudă apropiată, astfel încât familia să poată fi alertată și să poată chema o ambulanță.


Partenerii noștri