• Teatrul Luceafărul din Iaşi a mutat sala de spectacol pe scările instituţiei.
  • Spectatorii stau pe perne sau pe bănci, iar scena e în aer liber.
  • Iar peştişorului de aur, spectatorii şi actorii îi cer să ne scape de coronavirus.

Vladimir are 4 ani, iar Peştişorul de aur e singurul spectacol al Teatrului Luceafărul din Iaşi pe care nu l-a văzut până acum.

Numai că nu s-a aşezat pe un scaun în sală, ci afară, pe treptele teatrului. Scena a fost mutată în faţa teatrului, iar actorii poartă viziere.

Cei mici sunt cei mai fericiţi, pot să se bucure din nou de piesele de teatru preferate.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Reporter: Cum ţi se pare că trebuie să vii să stai aici afară?

Vladimir, 4 ani: Mi se pare foarte bine.

„E al treilea spectacol la care venim, în aer liber, de când a început, imediat am plecat, nu ne trebuie curaj”, spune Ionela.

Reporter: Când ai fost tu ultima dată la un spectacol, aici la Teatrul Luceafărul?

Sofia: Am fost cu grădiniţa înăuntru.

Reporter: Şi acum de ce ai venit?

Sofia: Că îmi plac piesele de teatru.

„E e ceva nou, experienţe noi, copiii se bucură”, spune Elena.

„Şi noi am simţit lipsa spectacolelor şi lipsa publicului”, spune Carmen Mihalache, actriță la Teatrul Luceafărul Iași.

„Trebuie să fim un pic mai atenţi, să respectăm distanţa, să ne acomodăm cu viziera şi cu masca, cu viziera în principiu, în rest, nicio diferenţă, jucăm la fel pentru public”, afirmă Claudiu Gălățeanu, actor la Teatrul Luceafărul Iași.

„I-aş cere să putem juca în continuare, să ne putem revedea cu spectactorii”, adaugă Claudiu.

„Să treacă perioada asta cu COVID-ul şi să fim toţi sănătoşi, că se pare că e cel mai important lucru”, mai spune actrița Carmen Mihalache.

Partenerii noștri