• Am învățat să pierdem drepturi, obiceiuri, întâlnirile cu cei apropiați și tot ceea ce până atunci însemna viață normală.
  • Un singur lucru însa nu ne-am pierdut: umorul.

Acum un an am renunțat, fără să ne dorim asta, la rația de libertate. Președintele Iohannis a declarat stare de urgență când planeta era lovită de pandemia Covid, dar oamenii încă nu o luau prea în serios.

Am învățat să pierdem drepturi, obiceiuri, întâlnirile cu cei apropiați și tot ceea ce până atunci însemna viață normală. Un singur lucru însa nu ne-am pierdut: umorul. Ca la un semn, omenirea a amestecat suferința adusă de boală cu hazul de necaz. Și a câștigat.

Oamenii și-au dat seama, din instinct, că toți pot fi bucatari. Au suferit fără restaurante, dar și-au condimentat viața.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

La începutul izolarii, cumpărau din magazine tot ce prindeau. A început goana după mâncare, dezinfectant și hartie igienica. Pentru că sportul a intrat în vacanță forțată, fotbaliștii au inventat un nou challenge – jocul cu hârtia – noul sport mondial.

Și sălile de sport au fost închise. Nicio problemă: dormitoarele, sufrageriile și bucătăriile, au devenit locul perfect pentru fitness.

Călătoriile au fost interzise, așa ca avioanele au ramas la sol. Însă pentru imaginație, limita e cerul. Supra-solicitați în pandemie, medicii au intrat și ei în joc.

Munca de acasa i-a făcut pe pământeni să accepte: Covidul nu glumește, ei însa – da. Uneori fara voia lor.

Partenerii noștri