Deputatul USR Iulian Bulai spune că nu a fost înştiintat oficial de amenda de 5.000 de lei primită pentru comentariile despre Iisus, când afirma că provine dintr-o familie ciudată, cu o mamă surogat: „Continuă să-mi pară rău, însă, nu cred că există un singur mod de a-ţi manifesta credinţa”.

Iulian Bulai spune că a aflat din presă despre sancţiunea primită de la CNCD, după ce a spus că Iisus provine dintr-o familie cu mamă surogat.

Până la acest moment, ea (amenda – n.r.) nu mi-a fost comunicată în mod oficial. Bănuiesc că sancţiunea priveşte o postare de acum mai bine de un an despre Fecioara Maria. Sunt un creştin catolic practicant, iar viaţa mea a fost şi este puternic influenţată de valorile credinţei mele. Intenţiile mele din acea postare nu au fost, în niciun caz, de a jigni pe cineva. Am înţeles, încă de pe atunci, că e posibil ca formularea mea să nu fi fost cea mai fericită şi mi-am cerut scuze la momentul respectiv şi pentru formularea în cauză, şi pentru interpretările distorsionate la care ar fi putut da naştere. Continuă să-mi pară rău. În acelaşi timp, însă, nu cred că există un singur mod de a-ţi manifesta credinţa şi nici că acel unic mod trebuie impus altora. Trebuie să ne putem trăi împreună şi diferit credinţele noastre. Şi să-i iertăm pe cei care greşesc fără voie”, transmite Iulian Bulai.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

El spune că, întrucât nu a primit o informare oficială cu privire la sancţiune, nu cunoaşte motivaţia CNCD.

„Nu pot spune mai multe despre ea (despre amendă – n.r.). Când voi fi informat pe cale oficială şi voi afla mai multe detalii, voi reveni, dacă e nevoie, asupra acestui subiect”, a mai spus deputatul USR.

El a fost amendat, miercuri, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Deputatul USR Iulian Bulai afirma în decembrie 2019 că avem peste 50.000 de copii în grija statului, iar mai mult de 3.000 sunt daţi anual spre adopţie. El a vorbit şi despre Naşterea Domnului, un copil dintr-o familie ciudată, cu „o mamă surogat” şi un tată care „acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.

Tot CNCD l-a amendat cu 5.000 de lei pe președintele Iohannis, pentru că a spus că „PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor”. Consiliul n-a găsit însă nimic în neregulă când Viorica Dăncilă a spus despre unii politicieni că „parcă sunt autiști”.

Partenerii noștri