A fost portocaliu cerul noaptea trecută în Bodrum, Turcia. Este a șaptea zi, când focul continuă să ardă. Un val puternic de căldură afectează și alte țările din jurul Mării Mediterane.

Care sunt țările care suferă cel mai mult de pe urma acestui val de căldură și incendii?

Este vorba de Turcia, Grecia și sudul Italiei, regiuni care sunt traversate acum de valuri de temperaturi de cel puțin 40 de grade. Turcii se confruntă cu o situație critică la Marmaris și Bodrum, unde pompierii folosesc avioane și elicoptere, iar localnicii apelează la gălețile cu apă ca să lupte cu focurile dezlănțuite în apropiere. În Grecia flăcările se extind la 30 de km de Patras, unul dintre principalele orașe ale țării, care este afectata de peste 50 de incendii izbucnite în ultimele 24 de ore, iar în Italia 20 de mii de hectare.

Ce acțiuni au adoptat până acum autoritățile din Grecia?

Au luat măsuri extreme din cauza acestor incendii violente. Locuitorii din 5 sate din Peloponez au fost evacuați, în timp ce garda de coasta și ambarcațiuni private au fost folosite pentru salvarea oamenilor. Autoritățile grecești au îndemnat cetățenii să economisească și electricitatea, din cauza celei mai grave canicule din ultimii 30 de ani care a împins sistemul electric la limită.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Care este situația în Italia și Turcia?

În Sicilia pompierii se chinuie sa controleze focarele care se multiplică de la o ora la alta, în timp ce zeci de persoane au fost evacuate în zona Catania, iar în Turcia au murit pana acum 6 oameni. Ultimele victime sunt doi pompieri care au fost surprinși de flăcări în mașină. Între timp mai multi turisti au fost evacuati pe mare de la Bodrum, dar se pare că situația începe să se stabilizeze. Majoritatea celor 112 incendii din Turcia sunt controlate, potrivit autorităților de la Ankara, dar vântul puternic și umiditatea redusă continuă să întețească flăcările.

Partenerii noștri