Taninurile sunt un alt element structural important al strugurilor și bineînțeles al vinurilor.
Sunt polifenoli ce îi găsim în plante, scoarța unor copaci, lemn, frunze și bineînțeles în struguri.
Pe scurt, sunt macromolecule din mai mulți fenoli, adică molecule complexe de oxigen și hidrogen, legate între ele. Deh – vinul e și știință, incredibil.
Exemple de alimente bogate în taninuri: ciocolată neagră, ceaiul negru, alune, migdale și scorțișoară.
Au un caracter antioxidant și sunt considerați sănătoși și ar trebui să facă parte din dieta noastră.
Când vorbim de struguri, taninurile se găsesc în pielița și sâmburii bobului, dar și în ciorchini. Dacă îi gustăm, produc pe palat o senzație de uscăciune, astringență și gust amărui și le simțim intensitatea pe gingii.
Taninurile sunt mai pronunțate în vinurile roșii, conferind corpolență și complexitate acestuia. Îi găsim însă și în vinurile albe atunci când fermentația alcoolică s-a făcut pe pieliță sau când vinul alb a fost fermentat și/sau maturat în butoaie de stejar.
Există varietăți de struguri care au un nivel de taninuri foarte pronunțat: Tannat (soi originar din Uruguay), Sagrantino (soi din Umbria – Italia), Sangiovese, Nebbiolo, Cabernet Sauvignon, dar și Negrul nostru de Drăgășani.
La polul opus, Pinot Noir, Gamay, Băbească Neagră sunt varietăți de struguri cu nivel de taninuri mic.
Un nivel mare de taninuri în vin este o altă condiție (alături de aciditate) ca vinul să beneficieze de potențial de învechire. Mai sunt și alte condiții, dar vom vorbi cu altă ocazie.
Zone vitivinicole recunoscute ca produc vinuri tanice: Barolo, Chianti, Bordeaux, zona Drăgășani sau Dealu Mare de la noi – vorbim bineînțeles de vinuri roșii.
Beaujolais, de exemplu, este cunoscut ca producând vinuri în care nivelul de taninuri este mic.
Noroc, pe săptămâna viitoare.

Recomandări

CE TE SURPRINDE LA GRAMMY?
GALA GRAMMY E ȘI DESPRE MODĂ
CINE CÂȘTIGĂ PREMIILE GRAMMY?
CRYING HAPPY TEARS
CHATBOȚII PREIAU FLIRTUL PE TINDER
O LUĂM UȘOR?

Partenerii noștri