Un vârf de… Păducel

Păducelul este un arbust cu spini care face parte din familia Rosaceae, cu origini în Europa Centrală și Asia de Sud- Vest.

În tradiția celtică, păducelul era considerat un copac sacru, asociat cu lumea spiritelor și a zânelor. Se credea că zânele trăiesc în pădurile cu păducel, iar dacă tăiai unul, atrăgeai asupra ta mânia lor.
Păducelul formează alături de stejar și frasin, „trinitatea copacilor sacri”, simboluri ale echilibrului între lumea pământească, spirituală și divină.

În Anglia, se crede că Sfântul Iosif din Arimateea ar fi înfipt toiagul său în pământ la Glastonbury, iar acesta ar fi prins rădăcini și s-ar fi transformat într-un păducel alb care înflorește miraculos de două ori pe an, inclusiv de Crăciun.

Hildegard von Bingen, călugăriță și erboristă renumită din secolul al XII-lea, recomanda păducelul pentru întărirea inimii și a sufletului.

În folclorul românesc, păducelul este adesea folosit ca plantă de protecție. Se credea că ramurile de păducel puse la uși sau la ferestre țin spiritele rele departe. Crenguțele erau de asemenea, legate de pătuțuri și atârnate în camerele copiilor.

Păducelul a fost considerată o plantă medicinală pentru inimă, de aceea era văzut ca un simbol al iubirii curate.

Există și mitul că un păducel crescut singur pe un deal nu trebuie tăiat niciodată, pentru că „veghează” asupra locului și aduce protecție magică.

Frunzele tinere pot fi consumate crude, se pot adăuga în salată sau pot fi preparate înr-un ceai care te energizează la fel ca ceaiul verde.

Din fructele culese la începutul toamnei se face dulceață și chiar se lasă la infuzat pentru adăugarea lor la brandy.

Mlădițele de păducel sunt cunoscute în gemoterapie pentru efectele benefice asupra circulatiei dar și pentru efectul tonic asupra inimii.

Din flori se mai obișnuiește să se facă o infuzie ușor sedativă care tratează anxietatea și insomnia. Se mai spune că un păducel înflorit în apropierea casei semnalează o dragoste norocoasă sau o căsătorie apropiată.