Atunci când vine vara, miroase în aer a vacanță. Și așa începi să numeri zilele până când poți pleca la mare, sau la munte, pe marginea unui lac. Odată cu venirea căldurii, este o plăcere să faci baie în mare, sau în piscină. Pentru că rămâi mult timp cu costumul de baie ud, pot fi favorizate infecțiile urinare. Infectiile tractului urinar sunt infectii bacteriene care afectează uretra, vezica urinară, ureterele, până la rinichi. Aceste afecțiuni pot provoca un discomfort semnificativ cu dureri puternice la urinare și senzație de micțiune imperioasă; până la febră, frisoane, dureri la nivelul spatelui sau abdomenului.
Advertisment
Din cauza anatomiei specifice, femeile se îmbolnăvesc mai rapid de o infecție urinară. Printre factorii favorizanți sunt stresul, activitatea sexuală, hainele sintetice și chiar oboseala. Cu toate astea, să știi că poți lua anumite măsuri pentru a combate o infecție urinară și chiar de a reduce riscul de îmbolnăvire. Încearcă să te hidratezi bine pe tot parcursul zilei și nu ezita să te duci la baie ori de câte ori simți nevoia. Poartă lenjerie intimă din bumbac, haine cât mai lejere și asigură-te că ai o igienă intimă corespunzătoare. Utile pentru combaterea infecțiilor urinare sunt și combinațiile de extracte gemoterapice – adică extractele din părți tinere de plante, cum sunt mugurii și mlădițele.
De exemplu combinația de extracte din mlădițe de Merișor, de Afin și Iarbă neagră, împreună cu extract din frunze de Mesteacăn. Aceste extracte pot ajuta la ameliorarea simptomelor din infecțiile urinare și la evitarea acestora. Extractul de mlădițe de Merișor este considerat cel mai puternic antiseptic urinar din gemoterapie. Împiedică aderarea bacteriilor (Escherichia coli) de mucoasa urinară și are efect antiinflamator.
Recomandări
Extractele din mlădițele de Afin și Iarbă neagră au și ele rol antiseptic urinar și reduc inflamația de la nivelul mucoasei urinare. Extractul din frunze de Mesteacăn argintiu ajută la „spălarea” tractului urinar prin creșterea cantității de urină. Sprijină funcția rinichilor și este antiinflamator și antiseptic. Un consum de probiotice își va îmbunătăți flora intestinală. Iaurtul, kefirul, zeama de varză sau soia fermentată te pot ajuta.
Partenerii noștri