De Ziua Europei, celebrăm mai mult decât o comunitate de națiuni — celebrăm un mozaic de stiluri, culturi și viziuni asupra frumuseții. Imaginează-ți un look care traversează granițele, ca o armonie vizuală între rafinamentul parizian, dramatismul sudic și prospețimea nordică. Acesta nu este doar un machiaj. Este un manifest estetic al incluziunii.
Advertisment
Începem în Franța – „je ne sais quoi” rămâne iconic — pe tenul translucid, cu fard de obraz în nuanțe de caisă și ruj roșu clasic, cum altfel, a la Marion Cotillard. Continuăm spre Italia, unde Monica Bellucci a redefinit senzualitatea cu eyeliner-ul bine definit și buze în tonuri de vișină coaptă. În Spania, bronzul cald și sprâncenele accentuate amintesc de picturile lui Goya și serile intense din Sevilla.
Ajungem în Scandinavia, unde minimalismul se traduce prin iluminatoare soft, farduri sidefate în nuanțe de roz înghețat și texturi naturale — un look purtat cu grație de Alicia Vikander. În Europa de Est, frumusețea este teatrală și magnetică, inspirată de opulența artei bizantine: smokey eyes în tonuri de pruna și auriu, buze în degradeuri mate — ca în editoriale cu Irina Shayk.
Recomandări
Designeri ca Dior, Dolce e Gabbana sau Pat McGrath transformă referințele culturale in capodopere pe catwalk. Fiecare trăsătură, fiecare nuanță devine o poveste. Machiajul european înseamnă incluziune, diversitate, eleganță. Este o punte între epoci, între femei, între lumi. Este luxul de a fi tu însăți, într-o Europă care celebrează frumusețea sub toate formele sale.
Partenerii noștri