• Ziua Americii mai ascunde din gafele președintelui Biden! Deși apăsat de atâtea erori politice – lui Biden nu i-a păsat de gurile rele care au vrut să-l trimită acasă. Actualul Președinte vrea să fie și următorul.
  • Să-ți vezi prima oară sora geamănă pe TikTok. Drama adopțiilor: copiii, obligați să-și accepte soarta. Povestea pe care ți-o spun în seara asta are final fericit.
  • România, hai la vot! Ciucă și Ciolacu ne invită să sărbătorim Ziua Națională în secția de votare. Pe 1 decembrie îi alegem pe parlamentari. La prezidențiale a ieșit cum a vrut Ciucă – turul 2 în decembrie.
  • N-avem timp, dar îl petrecem bine! Românii sunt în top 10 european la timp liber de calitate. Stăm bine!
  • Minciuna la control! Nu se mai poate cu ei! Legea care pare prea bună sa fie adevarată vrea să îi trimită la închisoare pe politicienii care mint.
  • Putin și Xi Jinping nu s-au întâlnit degeaba la Astana – au mai adăugat un membru la Organizația de Cooperare Shanghai. E vorba de Belarus, unul dintre cei mai fideli aliați ai Rusiei lui Putin. Majoritatea membrilor Organiației Shanghai sunt state care contestă supremațoia mondială a Occidentului.
  • Or fi producătorii chinezi de mașini electrice sponsori ai europeanului de fotbal, dar asta nu-i scutește de noile taxe impuse de Uniunea Europeană. De mâine, chinezii vor avea de plătit taxe de până la 38% pentru mașinile pe care le exportă în țările Uniunii Europene.
  • Cu mașina electrică, avion sau tren, ai grijă cum îți planifici călătoria dacă mergi zilele astea în Italia. Vor fi greve în transporturi tot weekendul, începând chiar de mâine. Aeroporturile din Bologna, Crotone, Fiumicino din Roma, Malpensa din Milano sau Veneția vor opera cu personal redus, restul lucrătorilor de pe aceste aeroporturi sunt în grevă. Și sindicatele mucitorilor din Căile Ferate anunță grevă în regiunea Lombardia, sâmbătă și duminică. În lipsa trenurilor, autoritățile vor introduce autobuze spre aeroportul din Milano.
  • Uraganul Beryl din Caraibe a atins deja gradul maxim de furie, iar cifrele vorbesc de la sine: acum a ajuns în Jamaica și a lăsat fără curent peste 400.000 de oameni, a provocat inundații și alunecări de teren. Uraganul Beryl a făcut până acum cel puțin șapte victime, iar acum se îndreaptă spre Mexic.
  • Fenomenele meteo extreme lovesc în continuare și China. Un sfert de milion de chinezi au fost evacuați din calea ploilor torențiale și a râurilor care și-au ieșit din matcă. Cei mai afectați au fost cei care locuiesc de-a lungul Fluviului Roșu – Yangtze, dar și cei de pe cursul altor râuri din China.
  • De multe ori stârnim singuri fenomene care ne pun viața în pericol. Iar poluarea este unul dintre ele. Un nou studiu publicat de The Lancet Palentary Health oferă cifre dramatice: 7% din decese în marile orașe din India sunt cauzate de poluarea aerului. Particulele fine din atmosferă pot cauza diverse afecțiuni fatele – de la cnacre pulmonar până la accidente vasculare.
  • Cui îi mai trebuie săptămâna de muncă de 4 zile cand ai Inteligența Artificială? Un studiu făcut de americanii de la Boston Consulting Group arată că A.I.-ul îi scuteste pe 60% dintre angajati de 5 ore de muncă în fiecare săptămână. Asta a fost concluzia după interviuri făcute cu 13.000 de manageri de companii și salariați din 15 țări.
  • Inteligența Artificială și serviciile de tip cloud le fac viața mai ușoară și spionilor. E cazul Australienilor, care își vor stoca informațiile secrete într-o arhivă pe cloudul oferit de Amazon, după un contract în valoare de două miliarde de dolari. Va fi mai ușor schimbul de informații cu americanii, spune ministrul apărării din Australia. Australienii vor să crească și gradul de utilizare a Inteligenței Artificiale în analiza datelor obținute de spionii lor.
  • Brazilia a interzis companiei Meta să mai folosească datele utilizatorilor ca să-și antreneze modelele lingvistice. Autoritățile din Brazilia îi avertizează pe cei de la Meta că au la dispoziție cinci zile lucrătoare pentru a-și schimba politicile, în caz contrar compania va fi amendată cu 8.000 de dolari pe zi, până când se va conforma.
  • Îți vine să crezi sau nu, au și japonezii „dosarul lor cu șină”! În cazul lor este vorba despre dischetă… sau floppy-disk, pentru cunoscători. Peste 1.000 de regulamente și legi îi obligau până acum pe japonezi să facă cereri oficiale sau să ofere documente personale, atunci când li se cere, pe dischetă! Ministerul digitalizării din Japonia și-a propus încă de acum un an să renunțe la dischete, iar procesul a durat un an. De-acum nu mai e nevoie de ele în Japonia.
  • Neversea dă astăzi startul distracției. Festivalul de la malul mării, are loc în perioada 4-7 iulie în Constanța. Festivalul se va desfășura pe o suprafață de 110.000 de metri pătrați și va include patru scene, pe care vor urca artiști precum Bebe Rexha, G-Eazy, Mahmut Orhan, Maluma, Salvatore Gannaci sau Steve Aoki.
  • De mâine ai și la București super-muzică! Începe Festivalul Saga, ediția a patra! În premieră la Saga își anunță prezența Tyla, dar nu e singura vedetă la festivalul de la Romaero. Nicki Minaj, Rita Ora, Hardwell sau Armin van Buren vor fi și ei pe scenă.
  • Orașul care i-a dat lumii pe fotbalistii de orgine turcă, Gundogan si Ozil, Gelsenkirchen, e acum îndrăgostit de muzică. Pentru o scurtă perioadă nici nu se mai numește Gelsen-kirchen, ci Swift-kirchen, de dragul celei mai cunoscute cântărețe din lume, Taylor Swift, care în aceasta lună are 3 concerte acolo, urmate de două la Hamburg și alte două la Munchen – toate la câteva zile după ce se încheie Campionatul European.
  • Și Pharell Williams se dă în spectacol, dar nu în concert, ci în ultima reclamă pentru colecția de toamnă-iarnă pentru băieți, de la Louis Vuitton. Colecția, ca și reclama, are aerul unui film cu cowboy, ca-n Vestul Sălbatic. Pe pagina casei LV poți chiar să vezi deja articolele.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri