Să-ți fie bine! Ea vrea tot

Ea vrea tot: fluturi, stabilitate, aventură, fidelitate, bani, poezie, mușchi, terapie emoțională, plus un bărbat care să ghicească singur ce nu spune. Îl vrea prezent, dar nu lipicios; puternic, dar sensibil; ambițios, dar mereu liber. În același timp, vrea să nu piardă nimic din viața ei veche: nopțile lungi, validarea de pe telefon, gustul de „ce-ar mai fi fost”. În final, se alege cu nimic, însă nimicul vine îmbrăcat frumos și cu notificări.

Are două relații, uneori simultane, uneori pe rând, ca un abonament dublu la fericire. Unul e „seriosul”, cu planuri, șosete curate și discuții despre viitor. Celălalt e „scânteia”, cu mesaje la ore imposibile și promisiuni ca focurile de artificii: spectaculoase, scurte, cu fum după. Când stă cu seriosul, îi lipsește adrenalina. Când stă cu scânteia, îi lipsește siguranța. Așa ajunge să joace ping-pong cu propria inimă, iar mingea e mereu vina altcuiva.

Satira e că amândoi bărbații ajung să simtă același lucru: că sunt în probă permanentă. Ea nu iubește, ea face audit. Verifică reacții, testează gelozia, măsoară investiția, contabilizează atenția. Iar când ceva nu iese, schimbă departamentul: „nu mă înțelege”, „nu mă vede”, „nu mă merită”. În oglindă, ea rămâne eroina unei drame sofisticate, unde toți bărbații au greșit, iar ea doar a „căutat”.

Umorul negru apare la final, când rămâne singură cu două chat-uri moarte și o listă de pretenții vie. Se uită la telefon ca la un pacient în comă, dă refresh la destin, apoi pune o melodie tristă, fiindcă tristețea dă bine pe fundal. Și, paradoxal, chiar suferă: nu după oameni, ci după ideea că viața trebuia să livreze pachet complet, cu garanție și retur.

Adevărul e simplu și crud: când vrei tot, alegi de fapt frica. Frica de a greși, frica de a pierde, frica de a te așeza. Iar frica, ca un consultant scump, îți promite „opțiuni” și îți livrează gol.

Ce ai ales azi? Tot frica