Știai că cea mai mare parte a vieții ți-o petreci în interior ? Spațiul pe care îl ocupi are un rol major în comportamentul tău. Psihologia mediului sau psihologia spațială este, de fapt, interacțiunea dintre ține și spațiul în care locuiești. Iluminatul, culorile, planul, scară, proporțiile, acustică și materialele se adresează simțurilor tale și îți generează un spectru de sentimente și practici.

De la inducerea siguranței, definirea bunăstării sau crearea unui mediu de lucru pozitiv și eficient, spațiul poate avea un impact foarte mare asupra modului în care acționezi sau asupra a ceea ce simți. Așadar, atunci când îți amenajezi un spațiu, nu uită de nevoile tale sociale și psihologice.

De exemplu, unele principii de design care includ echilibrul, proporția, simetria și ritmul pot introduce un sentiment de armonie.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Culorile, în schimb, au o logică foarte simplă în spate. Cu cât o culoare este mai caldă, cu atât spațiul devine mai compact. De asemenea, ele pot evocă sentimente de confort sau pot stimula comunicarea.

Lumina depinde foarte mult de funcționalitate. O lumină slabă sugerează un spațiu sumbru, în timp ce o lumină puternică definește un loc animat.

Și cred că nici nu mai e nevoie să îți spun că lumina naturală reduce depresia și anxietatea, reglareza ritmul circadian, și îmbunăteste tiparele de somn.

O mai bună înțelegere a mediului în care trăiești are avantaje incontestabile. Duce la o productivitate ridicată în spații comerciale, la vânzări mai mari în mall-uri și o recuperare accelerată în spitale. Casă ta ce psihologie are?

Partenerii noștri