Vești bune dacă ești fan al serialului israelian de spionaj Fauda. Îl vei vedea chiar aici, la Aleph News. Primul sezon din Fauda – despre care New York Times a scris că e cel mai bun serial international de televiziune – va fi difuzat în fiecare vineri seara, de la ora 22.

Fauda – care înseamnă HAOS în arabă – îți arată o parte inedita a conflictului dintre israelieni și vecinii lor arabi.

Vei afla cam ce face un comando israelian format din așa numiții mista’arvim – în traducere, evrei care trăiesc printre arabi – militari foarte buni cunoscători ai culturii și civilizației arabe, folosiți în operațiuni Undercover în teritoriile arabe învecinate cu Israelul.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Fauda are avantajul de a fi inspirat de experiențele avute de creatorii săi – Lior Raz și Avi Issacharoff –  în timpul serviciului lor în aramata israeliană. În plus, excelează la capitolul tehnic : e montat alert, jucat bine și filmat chiar în zone de conflict din teritoriile arabe.

Sigur, e un serial israelian, așa că vei vedea mai degrabă perspectiva asta a conflictului din Orientul Mijlociu. Dar, ai ocazia să vezi în detaliu o lume pe care altfel o știi doar din frânturi de știri și ale cărei conflicte sângeroase sunt doar statistică.

FAUDA te duce în intimitatea conflictului dintre evrei și arabi, și o face fără să-ți menajeze sensibilitatea.

Partenerii noștri