- Avanpremiera spectacolului „SENS” are loc pe 22 septembrie la ora 19:30, la Teatrul Metropolis.
- Spectacolul este o combinație de artă imersivă și teatru clasic.
- Distribuția „SENS” e compusă din actrițele Ioana Flora și Silvana Negruțiu.
- Spectacolul aduce o abordare îndrăzneață a temelor clasice, sociale și psihologice.
- Ioana Flora: „Ideea de influență a unora asupra celorlalți și modul în care totul se schimbă în comunitate, e surprinzător.”
„SENS” ca experiență teatrală
„SENS” este o premieră națională care combină arta imersivă cu teatrul clasic.
Regizat de Emilia Păunescu, spectacolul explorează sensul vieții și provocările psihologice ale societății de azi printr-o poveste captivantă și emoționantă.
„Ne uităm adesea la ideea de sens ca la ceva fix, pe care trebuie să-l găsim. Căutăm sensul ca pe un adevăr, când de fapt el e ceva în continuă mișcare, pe care îl creăm. Prin relații. Prin conexiune”, explică Emilia Păunescu despre alegerea tematicii spectacolului.
„Spectacolul oferă un context pentru public și artiști să experimenteze felul acesta cuceritor în care mișcăm sensul lucrurilor împreună și sprijină participanții să învețe despre abilitățile lor cognitive extinse”, adaugă regizorul spectacolului.
Despre acest „împreună” vorbește și Ioana Flora, actriță din distribuția SENS: „Unul dintre mesajele cheie pe care SENS dorește să-l transmită este ideea de comunitate. Apoi, ideea de influență pe care o avem unii asupra celorlalți și măsura în care deciziile noastre se schimbă în funcție de asta”.
Ce este experiența imersivă în artă?
Imersiunea, ca stare de transpunere, este experimentată cel mai des prin intermediul tehnologiei. Cele mai cunoscute experiențe imersive sunt cele create prin intermediul realității extinse – XR: Realitate Virtuală – VR și Realitate Augmentată – AR.
Teatrul este ultima dintre arte în integrarea experienței imersive în spectacolul clasic. Deși e greu de imaginat cum poți combina teatrul clasic cu realitatea extinsă, tot mai multe producții se întrec înspre a găsi cheia succesului.
Publicul de teatru și experiența imersivă
Dacă îți propui să mergi la SENS, trebuie să te asiguri că ești gata să trăiești un alt fel de experiență culturală. În universul dinamic al teatrului imersiv, alegerile personajelor și publicului împreună conduc spectacolul spre unul din posibilele finaluri.
Citește și
- Cine strălucește pe „red carpet” la Veneția? Lady Gaga atrage atenția prin extravaganță. Cine a gafat-o?
- Tim Burton transformă uniformele militarilor germani în fashion statement. Ce presupune stilul goth?
- Gillian Anderson lansează „Want”. Actrița din Sex Education vrea să schimbe percepția despre fanteziile sexuale