• O librărie online a avut vânzări triplate începând cu starea de urgenţă
  • Fondatorul librăriei se aşteaptă la afaceri de 1,7 milioane de euro pentru anul acesta
  • Pentru anul viitor, antreprenorul preconizează o investiţie de 250.000 de euro

Citim mai mult din prima zi a stării de urgenţă. O arată datele unei librării online care a avut vânzări mai mari cu 330% în primul semestru al anului. Ionuţ Radu, fondatorul librăriei, se aşteaptă la afaceri de 1,7 milioane de euro pentru anul acesta. Adică o creştere de 350% faţă de 2019.

Investiţiile librăriei pentru 2020 şi 2021 se apropie de jumătate de million de euro. Librăria are 12 angajaţi şi vrea să dubleze numărul până la finalul anului.

Bucureştiul reprezintă 40% din totalul comenzilor librăriei, dar și Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Galaţi sunt oraşe în care cărţile se vând foarte bine.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Ionuț Radu, fondator Librex: „Sunt trei categorii care conduc detaşat şi care duc greul: este vorba de beletristică, este vorba de cărţile pentru copii şi de partea de cărţi de dezvoltare personală. Într-adevăr putem să observăm că această categorie, beletristica, a performat în continuare. Ca un punct care ne-a uimit este că există o nouă categorie de cititori, este vorba de adolescenţii care practic s-au activat foarte, foarte mult. Am fost surprinşi să vedem că avem creşteri pe această categorie de 400%. Pentru noi a fost un Black Friday zilnic mai ales începând cu data de 16 martie!

Partenerii noștri