Cum se bate JD Vance cu AI-ul pentru atenție după asasinarea lui Charlie Kirk

charlie kirk AI BOOK amazon

Povestea influencerului pro-republican Charlie Kirk merge mai departe și după asasinarea sa. Chiar și podcastul său continuă.
Vicepreședinte JD Vance i-a luat locul ca gazdă a programului. În paralel în online circulă în continuare foarte multe întrebări despre o carte care ar fi fost publicată pe Amazon cu o zi înainte de crimă.

Teoria conspirației are varianta ei guvernamentală în Statele Unite

Stephen Miller, șeful adjunct al personalului de la Casa Albă, a făcut o declarație cu greutate în timpul unei apariții la „The Charlie Kirk Show”, găzduită de vicepreședintele JD Vance.

„Campaniile organizate de doxing, revoltele organizate, violența stradală organizată, campaniile organizate de dezumanizare, adreselor oamenilor și combinarea acestora cu mesaje menite să incite la violență și celulele organizate care desfășoară și facilitează violența. Este o vastă mișcare teroristă internă”, a spus Miller.

Aceasta a fost o abordare controversată, considerată de unii analiști ca o exagerare a amenințării interne și o încercare de a politiza o tragedie. Miller a promis că „vom folosi fiecare resursă pe care o avem la Departamentul de Justiție, Securitate Internă și în tot acest guvern pentru a identifica, perturba, demonta și distruge aceste rețele și pentru a face America din nou sigură pentru poporul american. Se va întâmpla și o vom face în numele lui Charlie.”

Dar tot inteligența artificială este prima care se înscrie la cuvânt

În același timp, pe rețelele sociale s-a răspândit o informație falsă. O carte intitulată „The Shooting of Charlie Kirk” ar fi fost publicată pe Amazon cu o zi înainte de asasinat. Lead Stories, o organizație de fact-checking, a dezmințit această informație. Ei citează un purtător de cuvânt al Amazon care a declarat că data inițială afișată pe site a fost o „problemă tehnică”. Iar volumul a fost publicat, de fapt, după crimă. Mai mult, descrierea cărții a fost probabil generată de inteligență artificială, ceea ce sugerează o campanie de dezinformare coordonată.

Un purtător de cuvânt al Amazon a declarat: Avem reguli stricte cu privire la ce cărți pot fi listate pentru vânzare. Și eliminăm cărțile care nu respectă aceste reguli. Cartea respectivă nu mai este disponibilă pentru vânzare. Poate și mai interesant pentru cei dornici de teorii ale conspirației este faptul că în cartea cu pricina Charlie Kirk supraviețuiește. Chiar sunt lăudate serviciile medicale și reacția salvatorilor.

Exit mobile version