• Cadavre datând de mii de ani au fost descoperite de arheologi
  • Resturi umane de bărbați, femei, copii
  • Arheologii pun atacul pe seama importanței orașului antic

Arheologii au descoperit dovada unui masacru datând din Epoca Fierului, relatează CNN.

Orașul antic La Hoya, în nordul Țării Bascilor, a fost descoperit în 1935 și excavat pentru prima oară în 1973. Între anii 350 și 200 î.Hr., orașul a fost distrus într-un atac violent, nefiind reocupat vreodată.  Cei care au murit în timpul atacului au rămas acolo, până la excavarea orașului.

În speranța de a afla mai multe detalii despre atac, cercetătorii de la Universitatea Oxford, alături de o echipă de arheologi din Regatul Unit și Spania, au studiat 13 schelete recuperate din situl antic.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Prima analiză detaliată a rămășițelor umane

Bărbați, femei, copii erau printre cei morți. ,,Un bărbat a suferit multiple injurii frontale, ceea ce sugerează că era cu fața înspre atacator. Acest individ a fost decapitat, însă craniul nu a fost găsit. Se poate să fi fost luat drept trofeu”, a declarat autoarea analizei, Teresa Fernández-Crespo.

Studiul arată că un alt bărbat a fost înjunghiat pe la spate, iar o femeie și un bărbat aveau mâinile tăiate.

Cercetătorii au declarat că nu au găsit dovezi care să sugereze că rudele celor găsiți să se fi întors vreodată după cadavre, pentru a-i îngropa.

,,Din toată această analiză putem concluziona că atacatorii plănuiau distrugerea totală a orașului La Hoya”, au afirmat cercetătorii.

Experții cred că acest atac a avut legătura cu poziționarea geografică a orașului și faptul că era un sit dedicat activităților politice, comerciale și sociale.

Studiul a fost publicat joi în jurnalul Antiquity.

Partenerii noștri