• În această perioadă, oamenii s-au adaptat la pandemie, izolare, telemuncă, telemedicină și speră ca cel puțin sărbătorile de Crăciun să le aducă bucurie
  • Din păcate, anul acesta va fi fără târguri și luminițe de sărbători
  • Mai mulți primari, dar și președintele Klaus Iohannis au pus „gând rău” Crăciunului.

Anul acesta, oamenii nu vor simți magia Crăciunului în întregime – vor lipsi târgurile și iluminatul de sărbători.

Primul care a anunțat aceste schimbări este Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6 din București. El dă vina pe fosta administrație că nu a făcut achiziția luminițelor, iar el nu are timp să organizeze licitația.

Ciprian Ciucu, primar sector 6 București: „Nu vom avea anul acesta luminițe de Crăciun în sectorul 6.”

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Nici primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu este cu gândul la sărbătorile de iarnă.

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului: „În momentul în care ești bolnav primul reflex sănătos e să investești economiile în medici și medicamente, nu în haine de lux”.

Deși în sectorul 6 nu vor fi luminițe de Crăciun, Ciprian Popescu Piedone spune că în sectorul 5 nu va cumpăra instalații noi, dar le va folosi pe cele de anul trecut.

Ciprian Popescu Piedone, primar sectorul 5 București: „Vom folosi luminițele și ornamentele pe care le avem deja pe stoc, iar montarea acestora se va realiza în regie proprie.”

Și în alte orașe din țară s-au găsit soluții care să împace capra cu varza.

Raisa Humeniuc, corespondent  Aleph News: „Și la Cluj, Târgul de Crăciun și concertele au fost tăiate de pe listă anul acesta, așa că îți rămâne să te bucuri doar de bradul montat deja aici în Piața Unirii și de luminițele în valoare de aproape  un milion și jumătate de lei care vor împodobi 36 de străzi din oraș.”

Iar la Craiova, spiritul Crăciunului este mai presus de pandemia Covid-19.

Un milion de luminițe vor străluci în centrul orașului, pe principalele străzi și în Parcul Nicolae Romanescu.

Anul acesta, târgul de Crăciun din Craiova este inclus în topul Forbes.

Olguța Vasilescu, primarul Craiovei: „Nu este propriu-zis un Târg de Crăciun pentru că nu avem locul de joacă, așa cum aveam în alți ani. Nu avem caruselul, nu avem patinoarul. Sunt doar căsuțe ale unor comercianți care vor expune acolo diferite produse, dar nu produse care să necesite ca persoanele să staționeze în fața căsuței. Adică, nu va mai fi ca în alți ani cu mâncare”

Craiovenii spun că decorațiunile mai alungă stresul provocat de pandemie: „Așa este spiritul Crăciunului. Adică, dacă în momentul în care există totuși posibilitatea de a fi, să fie.”

Există totuși și oameni care ar accepta un Crăciun fără târguri și luminițe de sărbătoare.

„Târgul de Crăciun nu cred că și-ar avea loc în Constanța pentru că oricum suntem într-o situație nasoală și avem deja foarte multe cazuri care sunt în creștere. Deci nu cred că ar fi cazul, mai ales că nu vrem să ajungem din nou la izolare”.

Totuși, cel mai categoric a fost Klaus Iohannis. Nu vrea târguri de Crăciun.

Klaus Iohannis, 17 noiembrie: „Organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuși încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă și inoportună.”

Prin comparație, Angela Merkel a încercat încă din octombrie să salveze Crăciunul pentru germani atunci când le-a impus mai multe restricții.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Pandemia se răspândeşte rapid, mai rapid decât acum mai mult de şase luni. Etapa mai uşoară din timpul verii a trecut, acum ne aflăm înaintea unor luni dificile. Următoarele zile şi săptămâni vor determina cum va fi iarna, cum va fi Crăciunul”

ILUMINAT CRĂCIUN 2019

  • București – 12.900.000 lei
  • Constanța – 5.495.899 lei
  • Cluj-Napoca – 2.422.291 lei
  • Craiova- 1.725.550 lei
  • Sibiu-1.291.383 lei

Partenerii noștri