- Un român lucrător la o companie de prelucrare a cărnii, din Germania, a decedat
- Românul fusese testat negativ, de două ori, pentru COVID-19
- MAE menţionează că nu aceasta a fost cauza decesului
- Angajatorul se va ocupa de formalităţile de repatriere a trupului
Un român care lucra într-o companie de prelucrare a cărnii, din Birkenfeld, Germania, a decedat, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Advertisment
Românul ar fi fost testat negativ, de două, ori, în cadrul testărilor pentru COVID-19, realizate întregului personal din companie, ultima dată în cursul săptămânii precedente. MAE a precizat că nu virusul SARS-CoV-2 a fost, însă, cauza decesului românului.
Familia cetăţeanului român a fost înştiinţată cu privire la deces, iar angajatorul se va ocupa de formalităţile de repatriere a trupului neînsufleţit, suportând cheltuielile aferente.
Recomandări
„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, este în contact cu reprezentanţii companiei, fiind pregătit să acorde asistenţa consulară necesară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupului neînsufleţit şi eliberarea certificatului de deces”, transmite instituţia.
MAE a precizat că nu virusul SARS-CoV-2 a fost, însă, cauza decesului românului.
- Cine cântă la Coachella 2025? Artiștii care vor electriza deșertul
- Care e trendul zilei? Slow dating te încurajează să îți cunoști partenerul treptat
- Documentarul „Super/Man”, marele câștigător la Critics Choice Awards. Ce premii a obținut
- De la „E.T.” la „Game of Thrones”, călătorești prin muzica filmelor tale preferate. Andrei Tudor transformă seara într-un spectacol al emoției
- Ești fan Harry Potter? În inima Budapestei poți avea o experiență inedită la restaurantul tematic inspirat din seria de filme
Partenerii noștri