Schimbarea la Faţă a Domnului, una dintre cele mai mari sărbători ale anului liturgic. Semnificația Sărbătorii

• Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este una dintre cele mai mari sărbători ale anului liturgic, fiind unul dintre momentele marcante în care Hristos și-a arătat slava înainte de Înviere.
• Hristos a urcat împreună cu trei dintre apostoli pe Muntele Tabor, ca să se roage și acolo apostolii au văzut cum „fața Lui a strălucit ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.
• Schimbarea la Faţă a lui Hristos a avut loc pentru a-i întări pe ucenici în credința că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu fi zdruncinaţi de ceea ce aveau să vadă în curând pe Golgota.
• Minunea Schimbării la Față ne arată și că firea creată poate fi preschimbată sub acțiunea harului.

Schimbarea la Faţă a Domnului, prăznuită pe 6 august, este unul dintre cele 12 praznice împărătești și reprezintă momentul în care Hristos și-a arătat slava dumnezeiască pe Muntele Taborului înaintea a trei dintre Apostoli, Petru, Iacov şi Ioan.

Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce provine din limba slavonă şi înseamnă transformare, schimbare, iar în limbă greacă numele sărbătorii este Metamorfosis, care înseamnă transfigurare.

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor. Sărbătoarea începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist al III-lea, ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Relatarea minunii în Evanghelii

Evenimentul Schimbării la Față a Domnului este istorisit de Evangheliștii Matei, Marcu și Luca. La o săptămână după ce Mântuitorul le-a vestit Apostolilor patimile pe care avea să le îndure pentru mântuirea oamenilor, a urcat pe Muntele Tabor însoțit de trei dintre ucenicii Săi, Petru, Iacov şi Ioan. Pe Muntele Tabor, Apostolii s-au convins că Iisus nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci însuși Fiul Lui Dumnezeu.

Apostolii nu l-au însoțit pe Iisus în rugăciune mult timp, fiind cuprinși de somn. Când s-au trezit însă au fost martorii unei priveliști unice: Iisus „s-a schimbat la faţă înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada, „cum nu poate înălbi așa pe pământ înălbitorul” (Marcu 9,3). Şi i-au văzut atunci pe Moise şi pe Ilie, vorbind cu Iisus (Matei 17, 2-3) „despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim” (Luca 9, 31).

Petru, cu totul impresionat de ceea ce trăia, i-a zis lui Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici, iar dacă voieşti, voi face trei colibe: Ţie una, lui Moise una, şi lui Ilie una”. Pe când a rostit el aceste cuvinte, un nor s-a coborât asupra lor, i-a umbrit şi din cer s-a auzit un glas zicând: „Acesta este Fiul meu Cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta să-l ascultaţi!” Auzind acel glas, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte” (Matei 17, 2-6). Atunci, Iisus S-a apropiat de ei şi Le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!”. Dar ridicându-şi privirea, ucenicii L-au văzut doar pe Iisus. Pe când coborau din munte, Iisus Le-a poruncit: „Să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi!”

Semnificaţia sărbătorii. Lumina lui Hristos este slava dumnezeirii

Prin Schimbarea la Față, Hristos adevereşte încă o dată, dar într-un mod și mai pregnant, identitatea sa dumnezeiască și întărește credința ucenicilor în dumnezeirea Sa. Dacă până atunci Sfinții Apostoli îl considerau un prooroc sau Învățătorul, de data aceasta ei îl văd ca Dumnezeu, îl recunosc ca fiind stăpânul cerului și al pamantului, al celor vii și al celor morți.

Glasul auzit de ucenici, „Acesta este Fiul meu Cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta să-l ascultaţi!” marchează o teofanie asemănătoare celei de la Botezul lui Iisus. De data aceasta Tatăl vorbește dintr-un nor luminos, care are darul de a-i umbri pe ucenici.

La Schimbarea la Față, Hristos nu a primit ceva ce nu avea înainte, ci a descoperit, pe măsura puterii de receptivitate a ucenicilor Săi, slava pe care a avut-o întotdeauna ca Fiu al lui Dumnezeu. Acest fapt este arătat și de troparul praznicului: „Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea”.

Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc cu puțin timp înainte de răstignirea Sa. pentru a-i întări pe ucenici atunci când Îl vor vedea răstignit. Prin Schimbarea la Față Hristos nu dobândește nimic nou, ci îi întărește pe ucenici în vederea Răstignirii Sale.

Totodată mulți din vremea Mântuitorului credeau că El este o reîntrupare a lui Moise sau a lui Ilie, iar prezența lui Moise și a lui Ilie alături de Hristos pe Muntele Tabor are și menirea de a descoperi că Hristos este o persoană distinctă și mai ales că cei doi erau doar profeți, iar El era Dumnezeu.

Credința creștină nu se bazează pe vreun principiu moral sau pe o ideologie, ci este întemeiată pe descoperirea Împărăției lui Dumnezeu în Hristos, în istorie. Elocventă este în acest sens mărturia Apostolului Petru, care se referă tocmai la experiența pe care a trăit-o la Schimbarea la Față: „noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri” (II Pt. 1, 16).

Hristos însuşi a descoperit faptul că Dumnezeu este şi se numeşte Lumină, pentru că, pe de o parte, el a spus: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8, 12), iar pe de altă parte, pentru că cei care s-au învrednicit să Îl vadă, L-au văzut ca lumină strălucitoare,

Ce înseamnă Transfigurarea – Schimbarea la Faţă

Chipul lui Hristos a strălucit că soarele, dar în acelaşi timp a strălucit şi mai presus de soare, adică acea strălucire era mai presus de orice cuvânt şi de orice înţelegere. Strălucirea lui Hristos pe Tabor, revelarea slavei Sale oamenilor îndumnezeiţi din fiecare epocă, nu este un fapt sesizabil prin simţuri, ci este o taină, este arătarea în chip de negrăit a slavei lui Dumnezeu, explică Mitropolitul Ierotheos Vlahos.

Sfinții Părinți spun că pe Tabor nu a avut loc doar Schimbarea la Faţă a lui Hristos, revelarea lui Hristos, ci şi transfigurarea, schimbarea la faţă a ucenicilor. Ucenicii s-au învrednicit să vadă dumnezeirea firii umane a lui Hristos, tocmai pentru că ei înşişi se transfiguraseră. Ucenicii nu au văzut lumina dumnezeiască doar cu mintea, ci şi cu simţurile trupeşti, care au fost transfigurate că să poată vedea lumina.

Schimbarea petrecută pe munte este o pregustare și o garanție a transfigurării finale. Prin această minune s-a arătat că firea creată poate fi preschimbată sub acțiunea harului, că ea este capabilă să primească energiile divine și să se îmbrace în lumină.

Muntele Tabor

Ca să arate slava dumnezeirii Sale, Hristos s-a suit pe Muntele Tabor. În vremurile vechi, se obişnuia ca toate marile evenimente să aibă loc într-un loc înalt, pe munţi. Hristos arată măreţia slavei Sale pe Muntele Tabor, pentru că arătarea dumnezeirii firii umane este cel mai mare eveniment din istoria omenirii.

Muntele Tabor, complet izolat în mijlocul câmpiei Esdrelonului, cu o înălțime de 588 m și cu o vastă platformă pe pisc, este muntele cel mai reprezentativ din Galileea. Situat la 9 km est de Nazareth, este un munte rotund, vizibil din toată împrejurimea.

Taborul și-a primit numele înainte ca israeliții să sosească în țara promisă, nu se știe de la cine, de la asirieni, de la sumerieni, de la canaaniți sau de la fenicieni. Nici semnificația numelui nu e cunoscută. După Sfântul Ieronim, Tabor înseamnă „veniens lumen“ sau „veniat lux“: lumina care vine, să vină lumina, părere confirmată de unul din numele pe care arabii îl dau muntelui: „Gebel en-Nur“, adică muntele luminii, scrie Doxologia. Prin poziția și frumusețea lui, muntele a fost considerat din cea mai îndepărtată antichitate un loc sacru.

De muntele Tabor este legată însă Schimbarea la Față a lui Hristos. Evanghelia nu numește muntele pe care s-a petrecut evenimentul, dar tradiția creștină din cele mai vechi timpuri a considerat că acesta este locul unde Iisus și-a arătat strălucirea în fața celor trei ucenici ai săi (Mt 17,1-9).

Documentele ne informează că Sfânta Elena a urcat pe muntele Tabor și, după ce a descoperit locul unde s-a petrecut Schimbarea la Față, a construit o biserică în cinstea Mântuitorului și a celor trei apostoli.

Astăzi, pe vârful muntelui există trei secțiuni: zona basilicii franciscane, zona bisericii grecești (partea de nord-est) și ruinele lui Flavius (partea de vest).

Deși sărbătoarea Schimbării la Față se încadrează în postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca, pentru bucuria praznicului, în această zi să se facă dezlegare la pește.

În această zi există obiceiul să se facă pomenire generală a celor trecuți la cele veșnice (Biserica Rusa). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Fata a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioșilor.