- Românii au cheltuit peste un miliard de euro pe vacanţe.
- Apetitul românilor pentru călătorii este în creştere.
- România continuă să aibă însă o balanţă pe deficit în turism.
Românii au cheltuit 1,9 miliarde de euro pe deplasări în străinătate în ianuarie-aprilie anul acesta, dublu faţă de perioada similară a anului trecut şi peste nivelul înregistrat în primele patru luni ale anului 2019, anul de boom din turism, arată datele BNR.
Apetitul românilor pentru călătorii este în creştere, iar ridicarea restricţiilor a stimulat şi mai mult călătoriile în străinătate. În ianuarie-aprilie 2019 românii lăsau pe deplasări în străinătate circa 1,2 miliarde de euro, iar pe tot anul suma ajungea la 5,3 miliarde de euro, nivel record.
Cererea în creştere pentru călătorii se vede şi în traficul aeroportului Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare aeroport din ţară, care a ajuns la circa două milioane de pasageri în primele trei luni din acest an, faţă de doar 630.000 de pasageri în perioada similară a anului trecut, dar încă sub nivelul din perioada similară a lui 2019.
România continuă să aibă însă o balanţă pe deficit în turism, chiar dacă a crescut şi suma lăsată de străini în ţară, 976 mil. euro în primele patru luni din acest an, faţă de 415 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, mai arată BNR.