• Deși la nivel global ne aflăm într-o situație îngrijorătoare din cauza COVID-19, petrecrile se țin lanț, iar măsurile de distanțare și siguranță nu se mai respectă.
  • În Anglia, o petrecere cu peste 3000 de persoane a deranjat liniștea și odihna oamenilor de la 4 kilometri distanță.
  • În Florida, peste 600 de persoane au petrecut pe străzi, în ciuda pericolului virusului.
  • Polițiștii din Frankfurt au fost atacați de petrecăreți după ce voia bună de pe străzi s-a transformat în protest, spre miezul nopții.

Peste 3000 de persoane au dat o petrecere în aer liber, pe aerodromul RAF Charmy Down – o fostă stație a Forțelor Aeriene Regale din Somerset Anglia, situată la aproximativ 4 kilometri de Bath, relatează BBC.

Petrecere în vreme de coronavirus nu sună tocmai a ceea ce ți-ai dori să vezi și auzi din partea unor oameni responsabili, dar parcă nici locuitorii din Bristol (de la o distanță de aproape 18 kilometri) nu și-au dorit să audă muzica pe tot parcursul nopții.

Asta pentru că până și oamenii din Bristol s-au plâns că nu au putut dormi toată noaptea din cauza muzicii. Deși au sunat la poliție, iar echipajele au mers să-i potolească pe petrecăreți, oamenii legii s-au declarat învinși de mulțime.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Am primit un apel imediat după ora 23:00 (Fus Orar Britanic) și am ajuns la locație în 10 minute, însă era deja prea târziu. Toate scenele erau montate, iar muzica și petrecerea erau în toi. Erau foarte, foarte mulți oameni acolo”, a declarat un polițist.

„Când am văzut toate astea, ne-a fost imposibil să mai facem ceva, pentru că nu am fi putut respecta măsurile de siguranță. Mulți dintre petrecăreți erau beți, mulți erau drogați”, a adăugat polițistul.

„Nu avem o armată care să fie pregătită pentru astfel de situații”, a mai declarat polițistul.

Oamenii au care au sunat la poliție au declarat că nu au putut dormi toată noaptea, iar cei din apropiere nu au putut pleca de acasă din cauza mașinilor care blocau accesul, a doua zi.

„Se aude foarte tare. Nu poți ține nici măcar o fereastră deschisă”, au mai spus unii oameni.

„Vă rugăm, opriți petrecerea. A trezit jumătate din Bath, Weston, Lansdown și Larkhall Batheaston”, a scris o femeie pe Twitter.

Petrecere în Florida

Deși în Florida explodează numărul de cazuri de COVID-19 – s-a ajuns la aproape 338.000 de îmbolnăviri și 5.002 decese sâmbătă seara – oamenii ies pe stradă și petrec, relatează publicația Independent.

Poliția a publicat o filmare a unei petreceri cu peste 600 e persoane, care a avut loc pe stradă, luna aceasta, însă aceasta nu este singura. Polițiștii au declarat că au spart multe distracții de acest gen care au avut loc în pandemie, deși regulile de distanțare au fost foarte clare.

„Oamenii care merg la petrecerile astea nu sunt conștienți de ce înseamnă acest virus”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.

„Genul acesta de petreceri au loc mai ales de când s-a redeschis statul și de când lucrurile încearcă să revină la normal. Le pasă din ce în ce mai puțin”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Și Germania petrece, deși suntem încă în pandemie

O petrecere în Germania, cu aproximativ 3000 de oameni s-a transformat în protest sâmbătă seara. Spre noapte, oamenii au început să devină violenți.

S-a întâmplat în Frankfurt, unde 39 de oameni au fost arestați, iar 5 polițiști au fost răniți relatează Deutsche Welle.

Polițiștii au declarat că au fost atacați, iar spectatorii aplaudau. Petrecăreții manifestanți au început să arunce cu sticle în ei, iar spectatorii strigau ACAB (All cops are bastards – Toți polițiștii sunt niște nenoriciți).

Partenerii noștri