- „Medicii, asistentele şi infirmierele s-au transformat în siluete verzi şi au la vedere doar ochii“
- „Nu se pot hidrata şi se simt ca în saună, iar o doctoriţă a luat COVID 19 de la un pacient, când şi-a şters transpiraţia de pe frunte“
- „Pentru personalul medical, protocolul de dezinfectare a ajuns o obişnuinţă şi pentru viaţa din afara spitalului, iar asta îi privează de simple bucurii“
- „Medicii şi asistentele se testează o dată la 2, 3 săptămâni“
Mădălina este internată la Institutul „Matei Balș“ de mai bine de o săptămână și îți povestește care sunt trăirile ei zilnice.
Advertisment
Uite ce mărturisește:
„Medicii vin în salon de două ori pe zi, prima dată dimineaţa, între orele 8 şi 10.30. Atunci ne examinează clinic, ne iau saturaţia oxigenului, tensiunea şi ne palpează să vadă dacă s-a întâmplat ceva cu corpul nostru între timp. În medie, dimineaţa, vizita durează între 5 şi 10 minute într-un salon în care sunt doi pacienţi.
Recomandări
Seara vizita este mult mai scurtă, unii medici doar întreabă dacă ai nevoie de ceva şi pleacă. Asistenţii vin, în special, seara, în jurul orei 10. Atunci ne dau anticoagulant injectabil. Sunt alte saloane unde merg şi în prima parte a zilei dacă este nevoie de un tratament mai complex sau dacă s-au terminat medicamentele şi trebuie să îţi aducă o nouă doză.
Infirmierele intră cel mai des în salon, încep curăţenia la 6 dimineaţa, apoi, pe parcursul zilei, mai vin încă de 3 sau 4 ori să ridice gunoiul, să spele pe jos, să dezinfecteze obiectele din jur sau să cureţe în baie. Pe lângă asta, vin cu micul dejun, prânzul şi cina.
Toţi aceşti oameni sunt complet echipaţi, au îmbrăcămintea lor de spital peste care vine acel costum. Se văd doar ochii. A fost impresionant că în toată această perioadă am ajuns să îi cunoaştem pe medici, asistente, infirmiere după culoarea ochilor, după statură şi voce
Procedura este una strictă, atunci când medicul vine, înainte să pună mâna pe pacient, se dezinfectează, după ce pune mâna pe pacient de asemenea, şi, după ce iese din salon, şi acolo există un recipient pe care apasă, este o pompiţă, şi se dezinfectează din nou. O doamnă doctor ne-a povestit că şi afară a rămas cu acest obicei, merge cu mască peste tot şi are dezinfectant la ea, iar produsele pe care le cumpără din magazine le pune undeva de-o parte şi le foloseşte după o săptămână. Are şi o prietenă, medic psihiaru, iar acea doamnă nu a cumpărat deloc cireşe în acest sezon ca nu cumva, cu gândul că nu le spală bine, să păţească ceva copiii ei. Practic virusul ăsta îi stăpâneşte mental pe oamenii care lucrează în domeniu pentru că ei văd de la cele mai uşoare cazuri, aşa cum sunt şi eu, până la cele mai grave. Secţiile de ATI sunt, în continuare, pline şi oamenii de acolo depinde doar de ajutorul medicilor şi asistentelor care încearcă să îi menţină în viaţă.
O doctoriţă mai în vârstă, care era complet echipată a luat Covid 19 de la un pacient şi a fost internată tot în acest spital 3 săptămâni. Ea a făcut o formă mai severă. Transpira şi avea mască, vizieră şi simţea cum îi curge apa pe faţă. În acel moment a băgat mâna cu mănuşa pe sub vizieră şi s-a atins în zona ochilor, s-a sters pe frunte.
Trebuie să stea ore în şir în acel echipament în care, spun oamenii, se simt ca în saună. Când îl dau jos, hainele lor obişnuite, de spital, sunt complet ude Transpiră încontinuu, nu se pot hidrata, nu se pot oxigena. Pentru pacienţi cadrele medicale sunt speranţa. Pe pereţi sunt aceste butoane de urgenţă, chiar şi la toaletă este un buton pe care poţi să apeşi şi dacă este vreo urgenţă aici ajunge cineva.
Mâine o să îţi povestesc despre testare, când şi cum se face şi cum arată externarea unui pacient infectat cu Covid 19. Sper că eu mâine voi avea un rezultat negativ şi voi putea pleca de aici.“
- Bucureștiul prinde viață în weekend. Te așteaptă Chocolate Saga, atelier de pictură și specatole de teatru
- Cine cântă la Coachella 2025? Artiștii care vor electriza deșertul
- Care e trendul zilei? Slow dating te încurajează să îți cunoști partenerul treptat
- Documentarul „Super/Man”, marele câștigător la Critics Choice Awards. Ce premii a obținut
- De la „E.T.” la „Game of Thrones”, călătorești prin muzica filmelor tale preferate. Andrei Tudor transformă seara într-un spectacol al emoției
Partenerii noștri