Bisexualitatea nu are vârstă: O campanie cu vârstnici creează controverse în Bucureşti

„Numele meu este Maria şi sunt bisexuală”. Imaginează-ţi această replică lângă o doamnă în vârstă. Mesajul aparţine unui panou publicitar dintr-un cartier din Dumul Taberei. Scopul este acela de a atrage atenţia asupra discriminarii de gen. Finanţarea este dintr-un program european care există în 6 ţări. Asociaţia care s-a ocupat de publicarea afişelor, îţi dezvăluie că, în general, feedback-ul a fost negativ, iar cei de la primăria sectorului 6 au declarat că au solicitat înlocuirea lui. În capitală, mai există alte 4 panouri asemănătoare.

Stelian face parte din aceeaşi generaţie. El consideră că, aşa cum heterosexualii nu îşi declară public orientarea, nici bisexualii, de exemplu, nu ar trebui să o facă: „Acesta este un lucru intim, indiferent de cum l-am lua noi. Orice lucru intim îşi pierde caracterul de lucru intim în momentul în care îl etalezi în exterior.  Este un subiect tabu în România şi oamenii nu pot să discute despre astfel de subiecte fără să aibă prejudecăţi  şi nu poţi să scapi de ele decât dacă discuţi despre ele.“ 

Dacă ai trecere prin Drumul Taberei, sigur ai observat şi tu acest panou. Ei bine, el a fost finanţat de un program european „Drepturi, egalitate şi cetăţenie”. În România, există peste 120.000 de persoane transgender, dar ţara noastră se pare că a implementat doar 19% dintre măsurile legale necesare pentru respectarea drepturilor persoanelor LGBT. Aşadar, România rămâne unul dintre cele mai ostile state în ceea ce priveşte acceptarea persoanelor. 

Uite ce păreri au oamenii:

FEMEIE: „Nu mă deranjează lupta minorităţilor cu orientare sexuală în altă direcţie ca cea a majorităţii. Ce mă deranjează este discriminarea pozitivă la care s-a ajuns.

ADRIAN VIGHECIU, administrator public sectorul 6, Bucureşti: Iniţial, am văzut şi noi că era un mesaj destul de agresiv, din punctul nostru de vedere, motiv pentru care i-am rugat să schimbe panoul. Mesajul este unul interpretabil şi cred că acesta a fost şi scopul lor, de a se marketa cât mai agresiv.“

Exit mobile version