• Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a anunțat că primul pacient tratat în oraș cu plasmă recoltată de la un donator videcat de Covid-19 s-a vindecat
  • Pacientul continuă tratamentul cu antibiotic și terapia respiratorie adjuvantă, însă se hranește și se deplasează singur
  • Este vorba despre un pacient cu vârsta de 61 de ani

Potrivit unui comunicat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad transmis, marţi, unitatea medicală a primit avizul Ministerului Sănătăţii pentru tratamentul cu plasmă recoltată de la donatori vindecaţi.

„Primul pacient tratat cu plasmă, la Arad, s-a vindecat de COVID-19. Pacientul, în vârstă de 61 de ani a fost confirmat cu infecţie SARS CoV-2, a fost internat pe Secţia de Boli Infecţioase Adulţi şi transferat pe Compartimentul ATI COVID-19 din Grădişte. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a primit avizul Ministerului Sănătăţii pentru includerea în programul de tratament cu plasmă recoltată de la donatori vindecaţi”, se arată în comunicat.

Medicul coordonator al Compartimentului ATI COVID-19, Mihaela Albu Gulyas, a afirmat că pacientului i s-a administrat plasmă recoltată de la un donator vindecat de COVID-19, iar după ce testele II şi III, efectuate la interval de 24 de ore au ieşit negative, a fost transferat pe Secţia Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă I.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Medicul şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă I, Cristian Nicolescu, a declarat la rândul său că, în momentul de faţă, pacientul necesită oxigeno-terapie intermitentă, continuă tratamentul antibiotic şi terapia respiratorie adjuvantă, vestea bună fiind că se alimentează şi mobilizează singur.

„Miercuri este programat pentru efectuarea unei tomografii pulmonare iar în funcţie de rezultat, în zilele următoare va fi transferat pe Secţia Clinică de Medicină Internă”, a precizat Nicolescu.

Partenerii noștri