Pop Up. Carol I

Carol I a fost adus ca domn al României în momente foarte grele. Domnia lui Cuza se sfârșise în 1866 prin abdicarea forțată, datorată „monstruoasei coaliții” dintre conservatori și liberalii radicali. Primul propus ca domn – un străin, așa cum ceruseră adunările ad-hoc – numit Filip de Flandra, refuzase să vină la București, iar unele dintre marile puteri cereau destrămarea unirii, care se acceptase, în viziunea unora, doar pe timpul domniei lui Cuza. Atunci, cu acordul împăratului Franței Napoleon al III-lea, a fost adus din Renania, de la Düsseldorf, principele Carol de Hohenzollern și proclamat domn al României la 10 mai 1866. Carol a domnit 48 de ani, până în 1881 ca prinț și apoi, până la moarte (în 1914), ca rege. El a avut cea mai lungă domnie dintre toți conducătorii Țărilor Române (Ștefan cel Mare domnise doar 47 de ani). În această domnie, el a fost contemporan cu mari suverani și oameni politici precum regina Victoria a Marii Britanii, Wilhelm I, împărat al Germaniei, Otto von Bismarck, cancelar al Germaniei sau cu evenimente grave ca Războiul Franco-Prusian, Comuna din Paris, Războiul Ruso-Româno-Otoman, preludiile Primului Război Mondial. În timpul său, s-a obținut recunoașterea independenței depline, a organizat integrarea Dobrogei în România, s-a creat Banca Națională, rețeaua de căi ferate, instalații de exploatare a petrolului, Podul de la Cernavoda. A avut loc în acei ani un proces intens de modernizare a României, de orientare a sa spre Occident și de pregătire a unirii tuturor românilor.