Un cuptor preistoric descoperit în România stabilește un record mondial

• Arheologii au scos la iveală la Ursoaia, în județul Iași, un cuptor de olărit calcolitic cu o suprafață de lucru de circa 7,5 metri pătrați și o cameră de ardere de aproximativ 12 metri cubi, construit acum circa 6.000 de ani.
• Cercetătorii rămân prudenți: mărimea record nu înseamnă o fabrică modernă sau un atelier comunitar organizat, iar cine a operat cuptoarele și dacă așezarea livra vase mai departe rămâne de lămurit prin săpături suplimentare.
• Nu e doar o curiozitate de muzeu: descoperirea ridică limita superioară cunoscută în tradiția Cucuteni–Trypillia și arată cât de sofisticată era producția ceramicii în sud-estul Europei acum șase milenii, iar săpăturile viitoare pot arăta dacă vasele de la Ursoaia ajungeau și în alte așezări.

Arheologii care au excavat în 2025 o așezare calcolitică din nord-estul României au scos la iveală un cuptor de olărit neobișnuit de mare. Instalația cu două camere se află la Ursoaia, în județul Iași, și a fost construită spre finalul mileniului al V-lea î.Hr. Suprafața ei de lucru ajunge la aproximativ 7,5 metri pătrați, iar camera superioară de ardere ar fi avut un volum de circa 12 metri cubi. Cercetătorii îl descriu drept cel mai mare exemplar documentat fără echivoc în tradiția Cucuteni–Trypillia. Patru datări radiocarbon făcute pe resturi de animale asociate instalației arată că a fost folosită în a doua jumătate a secolului 40 și în secolul 39 î.Hr., adică acum aproximativ 6.000 de ani.

Breaking News de acum 6 milenii

Înainte de săpături, o investigație magnetometrică din 2024 arătase că așezarea se întinde pe aproape opt hectare, e înconjurată de un șanț și cuprinde circa 60 de locuințe arse, grupate în nuclee mici, plus cel puțin opt cuptoare. Cuptorul uriaș nu stă pe o suprafață deschisă: constructorii l-au săpat în panta interioară a șanțului, pentru stabilitate, adăpost față de vânt și acces controlat la zona de ardere. Camera inferioară măsoară circa 3,10 pe 2,40 metri și are patru canale lungi de foc, despărțite de trei suporturi masive cioplite direct din argilă naturală. Deasupra lor era o platformă detașabilă din plăci modulare de argilă — fiecare de circa 60 de centimetri lungime, 35 lățime și opt grosime — care separa zona de combustie de camera în care ardeau vasele. Reparațiile păstrate pe podea, pereți și suporturi arată că instalația era întreținută, nu abandonată după câteva arderi, iar înălțimea completă este estimată prudent la 2,2–2,5 metri.

Concluziile sunt încă prudente

Cercetătorii rămân prudenți cu interpretarea. Mărimea record nu înseamnă că la Ursoaia funcționa o fabrică de olărit în sens modern și nu susțin că așezarea avea deja un atelier comunitar organizat formal. Nici temperaturile estimate nu sunt temperaturi exacte de ardere: materia primă, durata arderii și condițiile atmosferice schimbă felul în care reacționează argila la căldură. Analizele cu microscopie electronică și spectroscopie cu raze X arată totuși expuneri de aproximativ 800–900°C pe plăcile podelei, vitrifiere incipientă în unele fragmente din boltă și zone sticloase pe suporturi, cu posibile vârfuri locale între 950 și 1.100°C. Rezultatul: o expunere controlată, dar inegală, într-un sistem de ardere foarte mare.

Descoperirea care oferă ocazia unor noi întrebări

Comparațiile arată cât de ieșită din comun e construcția, dar și cât de mult rămâne de lămurit. În așezările Cucuteni–Trypillia, majoritatea suprafețelor de ardere publicate măsoară între doi și patru metri pătrați, iar cuptorul relativ mare de la Stolniceni I ajunge la 4,6–4,8 metri pătrați. Într-un set comparativ de 238 de cuptoare calcolitice timpurii și mijlocii din sud-vestul Asiei, media camerelor de ardere e de doar 1,5–1,8 metri pătrați, iar instalațiile peste șapte metri pătrați sunt rare. Chiar și așa, rămâne deschis cine a operat cuptoarele de la Ursoaia, cum era organizată producția ceramicii și dacă așezarea livra vase și dincolo de ea. Răspunsurile cer săpături suplimentare.

Pentru tine, povestea se traduce simplu: urmele de la Ursoaia arată cât de sofisticată era producția ceramicii în sud-estul Europei acum aproape șase milenii. Nu e doar o curiozitate de muzeu. Mărimea cuptorului mută în sus limita superioară cunoscută în această tradiție și e dovada fizică a investiției tehnologice din spate: camere de ardere mai mari, flux de aer controlat, elemente structurale înlocuibile, întreținere regulată. Dacă te interesează preistoria zonei, descoperirea din județul Iași schimbă felul în care citim ce puteau face comunitățile de acum 6.000 de ani. Ce urmează: săpăturile viitoare, cele care vor arăta cine opera cuptoarele și dacă vasele lor ajungeau și în alte așezări.