Michelangelo Buonarroti (1475-1564) este unul dintre cei mai mari artiști ai lumii și, probabil, cel mai mare artist – la concurență cu Leonardo da Vinci – al Renașterii. Geniul său s-a reflectat în sculptură, pictură, desen, arhitectură, sonet și madrigal.
S-a născut în republica florentină și a studiat artele cu maeștri precum Ghirlandaio, cu un elev al lui Donatello, dar cel mai mult cu sine, fiind un autodidact. A fost protejat și găzduit de familia Medici, între care strălucea atunci Lorenzo Magnificul. A fost la Veneția, la Bologna  și s-a oprit la Roma, lăudat și admirat de papi, la comanda cărora a lucrat pentru terminarea Bazilicii San Pietro (începută de Bramante) și la pictarea Capelei Sixtine din Palatul Vatican. A lăsat opere nemuritoare precum „David” din Florența, „Pietà” din Roma (plus alte statui ale Madonei cu Iisus după răstignire), „Judecata universală”, „Geniul victoriei”, „Mausoleul papei Iuliu al II-lea, fațada Bisericii San Lorenzo din Florența etc. Pe când el și elevii lui pictau Capela Sixtină, cu scena extraordinară a Judecății de Apoi, maeștrii anonimi „zugravi” ai Moldovei pictau Voronețul, tot cu scena memorabilă a Judecății de Apoi.
Michelangelo a murit la Roma, la 88 de ani și a fost înmormântat într-o criptă a Bazilicii Santa Croce din Florența lui iubită. A lăsat lumii o moștenire inestimabilă. Michelangelo nu a reînviat doar sculptura clasică greco-romană – ca renascentiștii timpurii – ci a dus mesajul anticilor pe culmi nebănuite, a revitalizat pictura și a revoluționat arhitectura.  

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Partenerii noștri