• Trump știe toate variantele pe care le are să atace Iranul, le-a aflat noaptea trecută și printre ele se numără operațiuni militare speciale, atacuri cibernetice și psihologice, dar și atacuri aeriene. Totuși, diplomația rămâne prima lui variantă. În Iran, protestele au continuat în forță noaptea trecută, iar armata a tras în protestatari în orașul Isfahan.
  • Atenție vine peste noi pachetul fiscal cu numărul 3. La începutul săptămânii viitoare va avea loc o ședință a coaliției în care va fi discutată asumarea răspunderii pe al treilea pachet fiscal,adică reforma administrației centrale și locale și interzicerea cumulului pensie-salariu.
  • Aplicația asta nu te lasă nici să mori. E dedicată celor care trăiesc singuri. Îi verifică din două în două zile dacă mai respiră!
  • Ai carte, ai parte… de dezvoltare personală și consiliere în carieră. S-a terminat cu orele de dirigenție. În locul acestora, începând cu anul școlar viitor, diriginții vor preda dezvoltare personală și consiliere în carieră. Noua disciplină din trunchiul comun va fi obligatorie în toate liceele, începând cu clasa a IX-a.
  • Diplomele pare că sunt călcâiul lui Ahile pentru Guvernul lui Bolojan care e din nou în mijlocului unui scandal. De data asta e de vină teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu. A pus jumătate de la el și jumătate a luat de la alții.
  • Începe invazia roboților, faza pe domiciliu. 2026 e anul în care roboții casnici chiar ajung în casele noastre. Fac curat, strâng după tine și chiar udă florile, pentru că nu uită de ele.

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Partenerii noștri