Este colorat, savuros și îți încântă papilele gustative. Ai ghicit? Azi îți vorbesc despre Tikka Masala, o mâncare îndrăgită care transcende granițele culturale. Pentru a o înțelege trebuie să îi urmărim originile care datează din civilizațiile antice din Asia de Sud.
Ce face acest preparat atât de gustos? Curry-ul, adică acea alchimie de mirodenii măcinate: ghimbir, usturoi, ceapă, coriandru, cardamom, chimen, turmeric, curcuma, ardei iute, fenicul, cuișoare, sare, semințe de muștar sau, pe scurt, masala.
Tikka Masala a evoluat de-a lungul secolelor prin influențele culturale și schimburile comerciale din regiunea subcontinentului indian. Preparatul, așa cum îl cunoaștem astăzi, s-a dezvoltat în special în timpul Imperiului Mogul (1526–1857), când bucătăria persană a adoptat tradițiile culinare indiene, creând feluri de mâncare bogate în arome și condimente.
La bază, Tikka Masala descrie orice fel culinar din carne, pește și/sau legume, care este servit în sau cu un sos. Există diferite amestecuri și variază de la dulce..până la picant. Dar ai grijă ce alegi, îți poate da peste cap stomacul și întâlnirea romantică.
Ben Stiller știe asta cel mai bine asta. În filmul Along Came Polly, el și Jennifer Aniston au interpretat un cuplu – Reuben și Polly. Prima întâlnire începe cu stângul, cei doi merg la un restaurant marocan. Ea o fire rebelă. El un bărbat timid, cu un stomac sensibil, acceptă provocarea, dar plătește pentru asta și nu mă refer doar la notă!:)
În bucătărie, rețeta începe simplu: sotezi ceapă și usturoi, adaugi condimentele în ulei încins pentru a le „trezi”, apoi proteina aleasă – de obicei pui, dar poate fi și pește sau tofu. Finalul vine cu sos de roșii, lapte de cocos sau smântână, pentru o textură catifelată. Se servește cu lipie caldă sau orez basmati.
Dincolo de gust, Tikka Masala e un exemplu perfect de fuziune culturală. Născut în subcontinentul indian, dar încoronat ca simbol național britanic, acest preparat ne arată că uneori cele mai bune povești se nasc din amestec. Simplu și gustos. Poftă bună

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Partenerii noștri