• Principele Nicolae: E clar că ce a făcut bunicul meu a rămas în sufletele românilor, n-o să uit niciodată momentul din balcon
  • Principele Nicolae: Eu cu bunicul meu am fost bunic și nepot, au fost și momente când el era Regele. Pentru mine a fost și este un sfânt
  • Principele Nicolae: Este o călătorie de când afli că vei avea un copil. Am avut experiență incredibilă până acum, simt că intru într-o altă lume și abia aștept ce va urma.

„Eu sunt Nicolae al României, nu îmi pun o regulă de titulatură”

Un prinț în studioul Aleph News joi seară – Principele Nicolae la o discuție sinceră cu Marius Tucă și Rodica Mandache despre regalitate, bunici, copilărie, viața în România și rolul de tată.

”Eu sunt Nicolae al României, nu îmi pun o regulă de titulatură”, așa s-a prezentat nepotul Regelui Mihai.

Marius Tucă și-a amintit de momentul din 2015, când Principelui i s-a retras titlul de Alteță Regală. ”Eram în vacanță și am fost chemat de Principesa Margareta să vin în România. A avut loc discutia și m-au înștiințat că mi s-a retras titlu”.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Principele Mihai a venit prima oară în România în 1992, când s-a reîntors Regele Mihai și când aproape un million de oameni au ieșit să îl vadă de la balconul Hotelului Continental. Principele avea atunci aproape 7 ani.

”Am fost acolo, dar nu țin minte ce s-a intamplat în jurul meu, a fost un moment deosebit pentru istoria României, pentru popor, pentru familia mea. Atunci nu mi-am dat seama ce a însemnat acea vizită, dar peste ani am înțeles. A fost clar că ce a făcut bunicul meu a rămas în sufletele românilor, n-o să uit momentul din balcon.”

Cu adevărat a înțeles că bunicul său e Rege pe la 13-14 ani. Când a fost cu bunicii în Elveția, în vacanțe, la masă sau în alte momente aceștia îi povesteau despre regalitate. Și avocatul Regelui Mihai i-a povestit mult, iar lecțiile au continuat. ”Eu încă învăț azi lucruri.” Principele mărturisește că nici în școala generală, nici la liceu nu i-a plăcut istoria, până când a venit în România și a făcut legătura cu realitatea. ”Atunci am început să citesc din ce în ce mai mult.”

Bunicul meu a fost și este, mai ales pentru mine, sfânt”

”Marius Tucă: Vi s-a spus despre o poveste, vezi că ești nepotul Regelui Mihai, a fost Regele României, mama ta era fiica lui și a Reginei Ana. Vi s-a spus atunci că sunteți prinț sau nu vi s-a spus, chiar dacă aveați 5-6 anișori?

Princeipele Nicolae: Nu, până atunci eu cu bunicul meu am fost bunic și nepot, dar eu am fost conștient că, într-o anumită situație, el a avut un rol de Rege. Atunci, în 1992 a fost un moment când el a fost Rege. Ca și în privat, când avea vizite importante, el a avut pălărie de Rege. Altfel, în familie, a fost bunicul, ca într-o familie obișnuită. Vacanțele mele erau în fiecare vară în Elveția, unde am stat aproximativ o lună în fiecare an, din când în când și de Crăciun. După 2000, am început să vin în România unde am petrecut maim ult timp cu mătușa și unchiul meu. Am început să călătoresc și să descopăr, încet-încet România și familia de aici.

Rodica Mandache: Prințul Nicolae a însemnat foarte mult atunci, în 1992, pentru că un copil mic îți dă, într-un fel viitorul, speranța, pentru că lucrurile erau destul de amețite, de grele, era numai o atitudine minunată a mulțimii, adică milionul ăla de oameni care a venit era răspunzător pentru bucuria pe care am trait-o. Că erai monarhist, că nu erai monarhist, ceva te înălța. Și faptul că un băiețel era lângă Rege însemna speranță, poate că o să se întâmple ceva. După aceea, la Funeralii a fost cel mai înalt moment al poporului român pentru mine. Țin minte figurile oamenilor, emoția pe care o avea fiecare, chiar dacă era bun, sau rău, mi se păreau frumoși, aveau o transfigurare. Când trecea trenul, mulțimea venea spre tren. Pentru că Regele Mihai a fost sfânt pentru noi.

Principele Nicolae: Ați zis foarte bine, așa consider și eu că bunicul meu a fost și este, mai ales pentru mine, sfânt.

Marius Tucă: Când ați avut ultimele întâlniri cu Regele Mihai?

Principele Nicolae: A fost a doua zi după ziua de naștere a bunicii mele, în 2015, în Elveția. Am vorbit cu el, în afară de ce se întâmplase cu o săptămână înainte, (n.r. retragerea titlului), a fost ca întotdeauna o bucurie să fiu în prezența lui. Am discutat despre lucruri mai personale, ca între nepot și bunic. Am vorbit foarte scurt și foarte vag despre retragerea titlului, pentru că pe documentul respectiv a fost semnătura bunicului meu. Ca pe orice decizie eu o respect, chiar dacă sunt de acord sau nu cu ea. Eu l-am respectat întotdeauna pe bunicul meu și am respectat orice decizie a lui.”

Principele Nicolae s-a născut în Elveția, a crescut în Anglia și s-a mutat în România în 2012, mama și sora sa au rămas în Anglia. De atunci, Principele Nicolae se ocupă de mai multe proiecte de educație, mediu, merge în școli și vorbește cu copiii despre viața lui ș ice înseamnă monarhie. ”Copiii sunt foarte curioși, nu ne ajung 2 ore”.

Nici la ultime alegeri locale, în luna septembrie, nu a fost, pentru că era plecat cu un proiect.

Luna viitoare va fi lansată platforma unui proiect de care s-a ocupat Principele Nicolae, care ne va ajuta să redescoperim România, satele țării. ”Încerc să fac ce a făcut și Prințul Charles, să promovez locurile frumoase din România.”

Relația cu bunica sa, regina Ana, a fost, de asemenea foarte strânsă. ”A fost o aventură fiecare ieșire cu ea, la golf, la pescuit.”

„De când afli că vei avea un copil începi o călătorie, simt că intru într-o altă lume

”Marius Tucă: Noi am amânat emisiunea o dată pentru ca urma să nască soția. Termenul este 1-2 noiembrie, săptămâna viitoare.

Principele Nicolae: 2 noiembrie am înțeles, dar oricând, în orice zi, poate m-a sunat acum.

Marius Tucă: Ce înseamnă pentru Nicolae al României venirea pe lume a unui copil?

Principele Nicolae: Sincer, n-am înțeles de ce oamenii au vorbit despre acest moment până acum. Este chiar o călătorie de când afli că vei avea un copil și începe să crească burta din ce în ce mai mare. Cine știe ce va urma de acum?!? Dar e incredibilă experiența de până acum, simt că intru într-o altă lume și abia aștept ce va urma.

Rodica Mandache: Îmi place foarte mult ca și-a păstrat candoarea că vine un copil și crește în burta. E o lume minunată.

Marius Tucă: Alina e o fată din popor, a copilărit în cartierul Băneasa. Nu e nici din Elveția, nici din Marea Britanie. Mă gândeam apropos de copilărie, nu v-au plăcut englezoaicele? Acum o să se uite Alina și va fi foarte atentă la asta!

Principele Nicolae: Pai bineînțeles!

Marius Tucă: În proiecte vă ajută și soția? 

Principele Nicolae: E implicată în câteva nu în toate, dar e un mare sprijin pentru mine.

Marius Tucă: În Pandemie cum a fost, ce ați făcut?

Principele Nicolae: Probabil a fost la fel pentru mulți oameni, noi am stat împreună mai mult și am apreciat foarte mult acest timp, nu am avut asta niciodată în viață și nici Alina atâta timp cu familia ei. Am ieșit la plimbare, că stăm lângă o pădure. Au fost momente frumoase, timp de calitate împreuna. Am stat și cu familia ei. Înainte să ne căsătorim spuneau alții că ne înțelegem poate prea bine. Dar sunt norocos că am găsit această familie, sunt minunați.

Marius Tucă: Presupun că va fi un sprijin și acum când se va naște copilul.

Principele Nicolae: Abia așteaptă.”

Marius Tucă a citit, în încheiere, din articolul scris în 2017 la funeraliile Regelui Mihai. ”M-aș bate sub toate formele să îndrept actul criminal din 1947 – alungarea Regelui de pe tron.”

Partenerii noștri