Poți face artă din fericire sau chiar și nostalgie. Sal din The Penguin știe asta cel mai bine. În episodul 6 din serial, bucătăria devine un sanctuar al amintirilor. Sal, îndurerat de pierderea soției și a fiului său, gătește Khoresh Bademjan, o tocană persană clasică, din  vinete, roșii și carne.


Khoresh Bademjan este unul dintre cele mai iubite preparate ale bucătăriei persane. În limba persană, „khoresh” înseamnă tocană, iar „bademjan” se referă la vinete. Preparatul este un simbol al ospitalității, fiind servit deseori la ocazii speciale sau la mesele de familie. În funcție de regiune, rețeta poate varia: unele versiuni includ melasă de rodie pentru o notă acrișoară, în timp ce altele se bazează pe roșii și lime uscate pentru un gust proaspăt și intens.


Ai nevoie de vinete, carne de vită sau miel, roșii, lime, ceapă, usturoi, turmeric, sare și piper, după gust, ulei, orez basmati și iaurt! Cum se face? Tai vinetele pe lungime, presari sare pe ele și le lași deoparte timp de 20 de minute. Apoi le ștergi și le prăjești până devin aurii și moi. Apoi, îhttps://cdn.jwplayer.com/manifests/iT5oD1Xk.m3u8ntr-o cratiță adâncă, sotezi  ceapa, după  Adaugi usturoiul și turmericul și le gătești împreună câteva secunde. Urmează bucățile de carne pe care le rumenești și după adaugi și o lingură de pasta de roșii. Mai avem puțin. Adaugă roșiile tocate și suficientă apă fierbinte pentru a acoperi carnea. Dacă îți place o aroma acrișoară, poți arunca și o felie de lime uscat sau sucul de la frucutul proaspăt. Lasă tocana să fiarbă la foc mic timp de aproximativ 1 oră sau până când carnea este fragedă.

Recomandări

CE TE SURPRINDE LA GRAMMY?
GALA GRAMMY E ȘI DESPRE MODĂ
CINE CÂȘTIGĂ PREMIILE GRAMMY?
CRYING HAPPY TEARS
CHATBOȚII PREIAU FLIRTUL PE TINDER
O LUĂM UȘOR?

După ce carnea este gata, așază vinetele prăjite deasupra tocanei, mai lasă preparatul să fiarbă la foc mic timp de 20-30 de minute.  În final, servești Khoresh Bademjan fierbinte, alături de orez basmati și o lingură de iaurt rece. Simplu și gustos. Poftă bună!

Partenerii noștri