Câte carate are un cuvânt? Atâtea carate câte poveşti poate spune. Cuvintele pe care o să vi le înşir sunt ca briliantele. Au, fiecare, câte 57 de faţete şi, când le atinge lumina vreunui gând, clipesc. Fiecare clipire irizează într-o poveste. Iată una, care a străbătut lumea să ajungă la noi. Povestea asta vine de departe, din mările calde, în mările calde, povestită în fiecare port, până când un bijutier s-a decis să o pună pe hârtie: ”În Hōrai nu se cunoaşte răul, de aceea inimile oamenilor nu îmbătrânesc niciodată. Având sufletul tânăr, oamenii zâmbesc de la naştere până la moarte, cu excepţia clipelor în care zeii le trimit întristare. Atunci îşi ascund chipurile, până le trece mâhnirea. Cei din Hōrai se iubesc şi au încredere unul în altul, de parcă ar fi o unică familie. Vorbele femeilor sună ca un ciripit, cugetele lor sunt uşoare ca ale păsărilor. Fluturarea mânecilor de la chimonouri arată ca bătaia unor aripi mari şi liniştite. În Hōrai nimic nu se ascunde. Numai durerea…”.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri