Șovârvul, Origanum Vulgare este o plantă aromatică cunoscută ca și ’’oregano sălbatic’’care face parte din familia Laminaceae, cu origini în Asia și Europa.
În popor mai este cunoscut ca buruiana fecioarelor, busuioc de pădure, măghiran sălbatic sau Poala Sfintei Mării. Civilizațiiile antice, cum ar fi grecii, romanii și egiptenii l-au folosit în scop culinar, medicinal și în diverse ritualuri.
În mitologia greacă, șovârvul era asociat cu zeița iubirii și a frumuseții, Afrodita. Se credea că aceasta ar fi crescut planta pe Muntele Olimp și le-a oferit-o muritorilor pentru a le aduce fericire și o soartă mai bună. Crenguțele de sovârv erau folosite de greci la împletirea cununiilor de nuntă, pentru a aduce noroc și bucurie în viața de familie, un obicei care dăinuiește până în zilele noastre. La Roma, planta era folosită pentru a crea poțiuni, miruri și balsamuri pentru a trezi iubirea adormită și pentru a vindeca suferințele îndrăgostiților neiubiți.
În multe culturi, planta era considerată un puternic protector și talisman, de aceea era arsă ca tămâia pentru a purifica spațiile și pentru a îndepărta spiritele malefice. Italienii mai aruncă și astăzi oregano peste pragul ușii pentru a îndepărta energiile negative.
În unele regiuni ale Europei, șovârvul era plantat pe morminte pentru că se credea că aduce pace și odihnă sufletului celui decedat.
În limbajul florilor, planta a fost asociată cu starea de bine, dragostea și armonia. Se oferea cuiva pentru ai transmite urări de bine, sănătate și liniște sufletească.
Șovârvul a fost folosit în medicina tradițională la amelioararea inflamației căilor respiratorii, la digestie și în problemele legate de anxietate. Este un puternic tonic pentru ficat, ameliorează durerile de cap și ajută la relaxarea mușchilor. Mestecarea frunzelor plantei calmează temporar durerile dentare. O mai poți folosi extern pentru gargară, iar adăugată la apa de baie ajută la un somn relaxant și odihnitor.
In unele zone din țara noastră, din plantă se face vopsea pentru a da culoare lânii. Iar ca condiment amestecat în vin sau mâncare îți aduce bucurie și poftă de viață.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri