1001 de nopți. Omul cu aripi

Când doi oameni se despart, nici cuvintele nu mai vorbesc cu ei. Se retrag şi discută între ele.
Ce-şi spun cuvintele când discută între ele? Poveşti. Le ţes ca paianjenii şi sfârşesc ca ei, în propria plasă.
Trăgând cu urechea la ce îşi spun cuvintele, am auzit povestea omului cu aripi.
Trăia odată un om care deţinea adevărul absolut. Tocmai fiindcă se crede că nu există, adevărul absolut îi era cea mai preţioasă comoară. Şi-o ascunsese în pumn, de teamă să nu-l prade hoţii. Avea o comoară atât de preţioasă, încât şi-o ascundea în pumn, să nu-l prade hoţii.
Până la urmă, tot s-a întâlnit cu un tâlhar.
“Ce ţii în pumn?”, l-a întrebat tâlharul.
Omul i-a răspuns, înfricoşat de moarte: “Penele unui pescăruş”.
“Deschide pumnul!”, i-a poruncit.
S-a codit cât s-a codit, dar a trebuit să deschidă pumnul.
Spre uimirea lui însuşi, în palmă i se odihneau chiar aripile unui pescăruş…
… Acel pescăruş a cărui bătaie de aripi în Infern poate stârni o tornadă în Paradis.