Dacă ai văzut „Encanto”, acel film animat plin de culoare și farmec, probabil că ai observat cât de importantă este mâncarea în familia Madrigal. Fiecare membru are, dar azi îți vorbesc despre super puterea Julietei, mama Mirabelei, care poate vindeca oamenii prin mâncare. Și ce alege ea?. Un tip de pâine făcută din aluat de porumb măcinat, umplut cu o mulțime de bunătăți, după gustul fiecăruia.  
Arepa este un preparat tradițional din America de Sud, care seamănă puțin cu o clătită. La exterior este crocantă, iar la interior este moale – aproape ca și cum ar fi magică, nu-i așa?
Fiecare țară din America de Sud are propria versiune. În Venezuela, preparatul  este umplut cu diverse ingrediente, cum ar fi carne de vită tocată sau fasole neagră. 
În Columbia, țara în care se petrece acțiunea din „Encanto”, este servit cu brânză! Acum că știi ce este o arepa și de unde provine, e timpul să-ți încerci propriile abilități culinare și să creezi această delicatesă acasă! Ai nevoie de 2 Căni de făină- dar una mai specială. Masa harina este o făină prefiartă din porumb alb.
Se poate cumpăra şi la noi, din comerţ sau de pe Internet.  Îți mai trebuie 2 Căni de apă caldă,1/2 linguriță de sare, 4 linguri de unt sau margarină, 1/2 cană de brânză (opțional).
Amestecă ingredientele: Într-un bol, combină făina de arepa, apa caldă, sarea și untul. Frământă ingredientele până când obții un aluat moale.
Dacă aluatul este prea uscat, adaugă puțină apă; dacă este prea umed, mai adaugă puțină făină de arepa. Dacă vrei să faci Arepas con Queso, cum face Julieta în „Encanto”, adaugă o jumătate de cană de brânză rasă în aluat și amestecă bine. Din aluatul obținut, formează 5 bile și așază-le între două foi de hârtie de copt.
Cu ajutorul unui sucitor, aplatizează-le. Asigură-te că au o formă rotundă. Apoi pune un pic de ulei într-o tigaie sau pe o plită și încălzește-o la foc mediu. Prăjește-le până devin aurii și crocante.
Dacă vrei ceva mai exotic poți adăuga pui și guacamole. Le poți savura și cu o salsa făcută din roșii, lime și ceapă. Dacă ți-e poftă de ceva dulce înlocuiește ingredientele cu gem, zahăr sau scorțișoară. Poate că bucătăria ta nu va prinde viață ca în „Encanto”, dar cu siguranță vei simți un pic de magie când le vei încerca. Simplu și gustos. Poftă bună! 

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri