Armurariul, Silybum marianum, face parte din familia Asteraceae, având origini în zona Mediteraneană, insulele Canare și Asia. Popular, planta este cunoscută și sub numele de „scaietele laptelui”, „ciulinele laptelui” sau „ciulinul Mariei”.
Legenda spune că o mică picătură din laptele de la sânul Fecioarei Maria ar fi căzut pe un mărăcine atunci când aceasta îl hrănea pe pruncul Isus, în timp ce fugea de ostașii regelui Irod. De atunci, nervurile frunzelor de armurariu au căpătat o culoare lăptoasă.
Anglo-saxonii își atârnau de gât ciulinele laptelui pentru a nu fi mușcați de șerpi. În prezența plantei, șerpii începeau să se lupte între ei.
Unele superstiții europene spuneau că armurariul consumat de o femeie care alăptează ar ajuta la creșterea lactației.
Cunoscut pentru proprietățile sale medicinale de peste 2000 de ani, armurariul era recomandat de medicul grec Dioscoride, iar Pliniu cel Bătrân îl prescria pentru eliminarea bilei.
Armurariul a mai fost asociat cu Thor în panteonul nordic, fiind folosit și pentru a spori și reînnoi vitalitatea.
În Moldova, planta era folosită pentru vindecarea unei boli numite „armurariu”, de care se îmbolnăveau oile și vitele istovite. Tăranii obișnuiau să spună, la supărare: „Dare-ar armurariu în voi!”. Semințele sunt partea cea mai valoroasă a plantei datorită compușilor activi, precum silimarina. Acest compus ajută la refacerea ficatului și la eliminarea efectelor negative ale radicalilor liberi. Proprietățile antiinflamatorii și antioxidante ale plantei previn declinul creierului asociat îmbătrânirii. Armurariul mineralizează oasele, poate ajuta la gestionarea diabetului de tip 2 și poate avea efecte anticancerigene.
În tradiția europeană, planta este asociată cu protecția și purificarea. De aceea, armurariul este folosit pentru a aduce noroc, prosperitate și energie pozitivă în viață. Mai mult, semințele de ciulin prăjite pot fi folosite ca înlocuitor de cafea. Dacă vrei să le descoperi dulceața, mestecă-le ca gustare; sunt pline de vitamine.


Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri