• „Limerence” este o stare psihică și emoțională care apare involuntar atunci când cineva se îndrăgostește de o persoană nepotrivită.
  • Această stare apare „din dorința de a îndrepta greșelile din trecut”, spune Radu Leca, psiholog.
  • Vindecarea este posibilă cu terapie și cu o abordare deschisă, fără a ascunde aceste sentimente.

Dacă te-ai îndrăgostit de foarte multe ori de persoane care erau inaccesibile, ar trebui să te întorci la cauza problemei, în copilărie. Conștientizarea situației în care te afli îți poate deschide o nouă perspectivă, relatează The Guardian.

Poate în copilărie ai confundat dorul, angoasa cu sentimentul deplin de iubire care ar trebui să te facă să te simți cel puțin în siguranță. Iar la maturitate te confrunți cu situații în care te îndrăgostești rapid și intens de persoane nepotrivite. Ei bine, acest fenomen poartă denumirea de „limerence”, tradus în română „limeranță”.

Ce este limeranța?

„Limerence” este un termen inventat de Dorothy Tennov în 1979 și este o stare psihică și emoțională pe care o persoană o experimentează atunci când se îndrăgostește foarte intens de un individ inaccesibil. Această stare nu este doar o simplă dorință sexuală și este resimțită o perioadă scurtă de timp.  Nu trebuie însă să confunzi limeranța cu iubirea.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Limeranța poate ascunde probleme din trecut

Această stare poate să fie manifestarea felului în care ați învățat în copilărie să formați un atașament.

„Din dorința de a îndrepta greșelile din trecut , în prezent creăm atracție falsă față de persoanele nepotrivite”, zice Radu Leca, psiholog, la Aleph News.

Dacă ai o relație sănătoasă pe termen lung, dar intervine dorința de a avea o aventură cu o persoană inaccesibilă, asta ar putea proveni din atașamentele nesănătoase din copilărie. Inconștient, îți proiectezi dorințele neîmplinite asupra persoanei de care ești atras, încercând să rezolvi probleme vechi. Psihicul tău speră că de data asta vei câștiga ceva, chiar dacă rațional știi că este o idee proastă.

Vindecarea este posibilă

Este o experiență comună, care afectează oameni de toate orientările sexuale. Cu ajutor și timp, obsesia se poate estompa. Deși este tentant să ascunzi aceste sentimente, este important să vorbești despre ele. Chiar dacă nu vrei să-ți superi partenerul sau prietenii, ia în considerare consultarea unui terapeut. Te poate ajuta să gestionezi obsesia într-un mod sănătos.

Partenerii noștri