• Pe 7 iunie apare „Bad Boys: Ride or Die”, cu Will Smith în loc principal.
  • Filmul „Inside Out scoate a doua parte pe 7 iunie în cinematografe.
  • Pe Netflix poți vedea „Hit Man” cu Glen Powell și Adria Arjona.

Luna iunie îți aduce o mulțime de filme la cinema, dar și pe platformele de streaming.
Will Smith revine în cinematografe pe 7 iunie, în rolul lui Mike Lowrey, în filmul „Bad Boys: Ride or Die”.

Printre cele mai așteptate lansări se numără „The Watchers”. Filmul de groază prezintă povestea unei artiste în vârstă de 28 de ani, care se rătăcește într-o pădure din vestul Irlandei. După care, într-un final, Mina găsește adăpost, realizează că este blocată cu alți trei străini într-un loc în care sunt urmăriți și hărțuiți în fiecare noapte de creaturi misterioase. Producția va avea premiera pe 7 iunie.

Un al doilea film care urmează să ajungă în cinematografe este „Paradis Paris”. Povestea o urmărește pe Giovanna, o fostă vedetă de operă, care se află într-o situație absurdă: declarată moartă din greșeală, filmul va fi lansat pe data de 12 iunie 2024.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Pe 14 iunie te poți duce chiar cu copilul tău la cinema. „Inside Out 2” va fi lansat în toate cinematografele din lume. Filmul revie cu emoțiile cu care erai obișnuit: fericire, furie, dezgust, teamă și tristețe. Riley, personajul principal, devine adolescentă. Acest lucru înseamnă noi emoții precum invidie, anxietate, dezinteres și rușine

Emma Stone revine pe marile ecrane cu „Kinds of Kindness”. După succesul de la Oscaruri cu filmul creat în aceiași formulă, „Poor Things”, echipa de „vis” revine cu un nou film. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes. Pelicula urmărește 3 povești diferite sub forma unei comedii cu umor negru.

Partenerii noștri