Sunt vedete în filme, au un festival dedicat lor și aduc laolaltă familii de sărbători…. Și merg mână în mână cu muștarul și berea. Cred că ai ghicit. Sunt micii sau poate îi știi sub denumirea de „mititei”. Micii au fost aduşi în țară de către turci, dar noi i-am adaptat după gustul românesc. Le-am pus carne de porc, spre deosebire de strămoşii lor orientali care foloseau vita sau oaia.
Se spune că primii mici românești au fost serviți în Centru Vechi al Capitalei, în secolul al XIX-lea. Unde? La hanul “La Iordachi”. Localul era faimos pentru cârnații săi, dar într-o seară bucătarul a rămas fără mațe. Neștiind ce să facă, a decis să amestece împreună carnea de vită, miel și de porc, a adăugat puțin usturoi, paprika și bicarbonat de sodiu. Astfel s-au născut micii, dintr-o greșeală. Dar din cauza unui ingredient era să rămânem fără ei. În 2013 Comisia Europeană a vrut să interzică mititeii pentru că aveau în compoziție aditivi alimentari printre care și bicarbonatul. Guvernului României i-a apărat, cerând ca reţeta micilor să fie introdusă pe lista reţetelor tradiţionale. Acum se află pe masă de 1 mai, la grătare sau la alte evenimente festive- cum ar fi Festivalul Micilor. Gustul inconfundabil și mirosul atrăgător au făcut din mic un preparat iubit și apreciat de toate categoriile sociale.
Poate l-ai văzut și în lungmetrajul `Astă seară dansăm în familie’- Maestre! 6 mici, o halbă și-un țap!” este una dintre vestitele replici ale actorului Dem Rădulescu.
Acum că ți-am făcut poftă hai să-ți spun și Unde mănânci cei mai buni mici? la Caru’ cu Bere-O primă rețetă a mititeilor a fost descoperită într-o scrisoare, trimisă de bucătarul restaurantului …la 16 iunie 1920. Micii suculenți de la Obor fac oamenii să stea la coadă indiferent de zi sau oră. Dar și la Sandu Cocoșatu. Și străinii i-au trecut pragul și au lăsat sute de recenzii bune.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri