• Raluca şi Bogdan au deschis un showroom cu plante exotice.
  • Plantele sunt originare din Asia de Sud-Est, Papua Noua Guinee, Madagascar sau Singapore.
  • Preţurile pornesc de la 120 de lei, până la 3.500 de lei.

Dacă în ultimele luni ai simţit nevoia să fii mai aproape de natură, află că nu eşti singurul.

Mulți oameni au adus natura la ei în casă. Raluca şi Bogdan Harabagiu locuiesc în Iaşi, au 35 de ani şi sunt proprietarii Thundra.

Călătoresc mult, iar în fiecare an stau câte trei luni în Thailanda. Anul acesta, pandemia i-a prins acolo și au fost nevoiţi să petreacă 6 luni pe o insulă, dar s-au întors cu o idee nouă de afacere.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Vor să ofere o experienţă exotică clienţilor, așa că au deschis un showroom cu plante din Asia de Sud-Est, Papua Noua Guinee, Madagascar sau Singapore.

plante exotice la iași
Foto: Aleph News

Prețurile plantelor exotice pot ajunge și la 3.500 de lei

„Avem banana lotus, face o floare frumoasă galbenă. Bananierul roşu, suntem singurii din România care îl comercializăm. Palmierul de Madagascar, îl ştim cu toţii din concedii. Colocasia, care este acolo în bazin. Xantosoma, avem diferite mărimi”, spune Bogdan Harabagiu, proprietar Thundra.

În acest showroom te simţi exact ca în Thailanda. Plantele exotice au nevoie de o temperatură minimă de 18 grade şi de multă lumină să se poată dezvolta. Dacă vrei să cumperi o plantă va trebui să-ţi faci programare.

Raluca spune că afacerea lor a mers şi mai bine pe timp de pandemie. Chiar dacă prețurile pot ajunge la 3.500 de lei. Mulţi clienţi au optat pentru decoruri din plante stabilizate. Acestea rămân verzi timp de 10 ani și nu au nevoie de soare sau apă.

Plantele arată perfect timp de 10 ani

Plantele, în etapa de maximă dezvoltare, seva e înlocuită cu o substanţă biodegradabilă care se evaporă în timp. Tocmai, ele arată perfect timp de 10 ani. Apoi se evaporă substanţa şi se usucă ca şi o plantă normală. Oamenii au simţit mai tare nevoia să se apropie de natură în aceste timpuri ciudate”, spune Raluca Harabagiu, proprietar Thundra.

Avem noroc, am găsit câţiva crescători, pasionaţi şi autorizaţi. La un moment dat o să apelăm şi la crescătorii din Olanda”, spune Bogdan Harabagiu, proprietar Thundra.

Partenerii noștri