- O adolescentă de 17 ani a fost ucisă pentru că a purtat blugi.
- Familia a fost cea care a omorât-o pe fată.
- Neha Paswan a fost bătută până la moarte de bunicul și de unchii ei.
Numărul știrilor despre adolescente și femei agresate brutal de membrii familiilor lor este în continuă creștere în ultima perioadă în India. Incidentele arată cât de lipsite de siguranță sunt femeile și fetele chiar în casele lor.
Advertisment
Ultima poveste apărută în presă o aduce în prim plan pe Neha Paswan, o adolescentă de 17 ani din India, care a fost bătută până la moarte de membrii familiei sale din nordul statului indian Uttar Pradesh. Motivul este incredibil: s-au supărat pentru că fata purta blugi, scrie BBC.
Mama tinerei, Shakuntala Devi Paswan, a povestit că Neha Paswan a fost bătută cu bâta de bunicul și de unchii ei, după o ceartă iscată de ținuta fetei, discuția amplificându-se și ajungându-se la violență.
Recomandări
„După ce a ținut o zi de post religios, seara, s-a îmbrăcat cu o pereche de blugi și o bluză pentru a-și continua ritualurile. Bunicii ei s-au opus ca ea să poarte astfel de haine, după ce au văzut-o îmbrăcată așa. Dar Neha le-a spus că blugii sunt făcuți pentru a fi purtați“, povestește mama fetei.
Shakuntala Devi a mai mărturisit că, în timp ce fiica ei zăcea inconștientă, socrii ei au chemat o ricșă și au spus că o duc la spital. „Nu m-au lăsat să-i însoțesc, așa că mi-am alertat rudele care au mers la spitalul regional în căutarea ei, dar nu au putut să o găsească“, spune ea.
În dimineața următoare, femeia a auzit că trupul neînsuflețit al unei fete atârna de podul ce traversa râul Gandak, care curge prin satul Savreji Kharg din districtul Deoria, una dintre cele mai puțin dezvoltate regiuni ale statului Uttar Pradesh. Când a ajuns la fața locului, Shakuntala Devi a descoperit că era vorba de fata ei.
Poliția a deschis un caz penal pentru crimă și distrugere a dovezilor de ucidere pentru 10 persoane, printre care bunicii, unchii, mătușile și verii Nehei Paswan, cât și împotriva șoferului auto care a transportat-o pe tânără de acasă în stare de inconștiență.
Ulterior, un oficial al poliției din regiune, Shriyash Tripathi, a anunțat că patru persoane, inclusiv bunicii, un unchi și șoferul de taxi, au fost arestați și interogați.
Amarnath Paswan, tatăl tinerei Neha, lucrează ca zilier pe șantierele de construcții din Ludhiana, un oraș situat în statul nord-vestic Punjab. El s-a întors acasă după ce a aflat de tragedie. Bărbatul a mărturisit că a muncit din greu pentru a-și trimite copiii la școală, iar visul Nehei era să devină polițistă.
Partenerii noștri