• Pe 7 ianuarie este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul considerat cel mai important proroc.
  • Ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește va fi trist tot anul.
  • Iordănitul femeilor este un alt obicei în care femeile se duc prin case să ducă mâncare.

Ce obiceiuri urmăm astăzi?

Se spune că în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă pentru a fi feriți de boli tot timpul anului. Conform tradiției populare, se spune că după sântul Ion se botează gerul,
adica temperaturile încep să crească, deși vedem că pe noi de mâine ne așteaptă vreme rece.

De Sfântul Ioan, există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina de exemplu, în trecut, se punea
un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.
În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce mâncau, ele cântau şi jucau toată noaptea.
Ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot anul.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Citește și

Partenerii noștri